Zeci de ziariști din presa locală denunță ”tentativa de cenzură” a autorităților în ce privește informațiile legate de pandemia COVID-19, după ce distribuția cazurilor pe județe a fost secretizată

Peste 20 de jurnaliști și redacții de presă locală denunță ”tentativa de cenzură din partea Grupului de comuniacre strategică” într-un protest postat pe portalul PressHub.

Zeci de ziariști din presa locală denunță ”tentativa de cenzură” a autorităților în ce privește informațiile legate de pandemia COVID-19, după ce distribuția cazurilor pe județe a fost secretizată

”În numele presei locale din România, jurnaliști și redacții grupate în comunitatea PressHub, protestăm ferm față de ultimele demersuri de la nivel guvernamental, menite să ascundă adevărata dimensiune a răspândirii coronavirusului de tip nou COVID-19 în România”, arată manifestul postat pe portalul presei locale, gestionat de fundații Freedom House.

”Încercarea de a ascunde răspândirea cazurilor pe județe și directivele adresate prefecților, de a nu informa presa, constituie încălcări grave ale libertății de exprimare”, arată ziariștii semnatari.

”Suntem de acord cu necesitatea unei informări corecte a populației, a combaterii fenomenului stirilor neconfirmate și al dezinformărilor, care, în situații de criză cum este cea de acum, provoacă reacții negative și panică. De aceea considerăm că o informare corectă, fără tentativa de a ascunde aspecte ale crizei, este absolut necesara. Mass-media se manifestă ca un partener loial și bine intenționat al autorităților în campania de comunicare pe timp de criză. Tocmai de aceea, considerăm că nu se justifică asemenea decizii de ascundere a realității și de cenzură din partea Guvernului, care provoacă neîncredere și în ultima instanță, reacții de panică în rândul populației. Dorim să ajutăm, suntem determinați să fim în primul rând al efortului conjugat pentru a gestiona criza și de aceea cerem să fim respectati și să nu fim mințiți”, se mai arată în protestul colectiv.