Zece oameni au murit în Iași după ce au băut spirt contrafăcut

Situație alarmantă în Iași. Mai mulți oameni și-au pierdut viața după ce au băut spirt. Zece oameni din judeţul Iaşi au murit după ce au băut alcool sanitar contrafăcut. Decesele au survenit în doar câteva zile. Acum autorităţile au început o anchetă şi încearcă să găsească vinovaţii, conform România TV.

Zece oameni au murit în Iași după ce au băut spirt contrafăcut

 

Zece persoane din Iaşi au decedat după ce ar fi consumat un anumit tip de alcool sanitar. Nouă dintre acestea au fost găsite decedate, iar una a murit la spital.

Trebuie precizat faptul că, în alcoolul sanitar există o cantitatea destul de mare de alcool etilic, alcool tolerat de corpul uman. În acest caz, în loc de alcool etilic s-a folosit alcool metilic, o substanță otrăvitoare care produce moartea la scurt timp după consum.

Cea mai gravă situație a fost în comuna ieșeană Stolniceni Prăjescu, satul Brătești. Acolo, lunea trecută au murit trei persoane. Ulterior, miercuri, a mai decedat una. Trei bărbați și o femeie s-au intoxicat cu metanolul aflat în spirtul contrafăcut.

Alcoolul sanitar ucigaș se numește „SANTE MED" și are ca descriere „produs pentru igiena umană, dezinfectant general de uz extern". După primele decese, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale (SIC) au făcut verificări. Oamenii legii au ajuns la „numitorul comun". Spirtul „SANTE MED".

Câteva sticle au fost duse la analize, iar rezultatul a fost cât se poate de clar. În loc de alcool etilic în conținut era alcool metilic. Imediat polițiștii au retras toate sticlele de spirt „SANTE MED" de pe piață. Zeci de sticle au ajuns pe mână oamenilor legii, însă la fel de multe au ajuns în rândul populației. La Stolniceni Prăjescu lucrurile sunt destul de clare. Toți cei care au murit au băut spirt. O sticlă de „SANTE MED" de 500 de ml costa 12 lei. Un preț mic pentru dependenții de alcool. Toată lumea din zonă știe că spirtul se bea ca pe apă.

Polițiștii sub coordonarea procurorului de caz au deschis un dosar penal în acest caz.