Vreme severă în Spania - MAE a emis o atenționare de călătorie

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei că Agenția Meteorologică spaniolă (AEMET) a emis o prognoză de precipitații și vânt pentru perioada 8-9 ianuarie 2021.

Vreme severă în Spania - MAE a emis o atenționare de călătorie

Au fost emise un cod roșu de ninsori pentru comunitățile Madrid și Castilla la Mancha, un cod portocaliu de ninsori pentru comunitățile Andaluzia, Aragon, Castilla y Leon, Catalonia, Extremadura, Murcia, Valencia și orașul autonom Ceuta, precum și un cod galben de ninsori pentru comunitățile Asturias, Insulele Baleare, Cantabria, Galicia, Navarra și Țara Bascilor.

De asemenea, pentru Comunitatea Autonomă Andaluzia a fost emis și un cod portocaliu de ploi abundente şi intensificări ale vântului.

În acest context, autoritățile spaniole recomandă atenție sporită la deplasare atât pietonilor, cât și conducătorilor auto, precum și evitarea deplasărilor neesențiale.