Video: Întâmplare amuzantă în timpul rugăciunii de dimineață de la Catedrala din Canterbury

Vicarul Catedralei Canterbury susținea o slujbă online în timp ce un motan i-a furat laptele pentru ceai. Pisica își primise propria porție de lapte într-o farfurie, dar nu s-a săturat.

Motanul a sărit pe masă și a băgat laba în cana preotului. Acesta nu a dat jos pisica, ci doar o mângâiat-o prietenește și a lăsat-o să mănânce cât vrea.

„Incidentul” a avut loc în timp ce prelatul transmitea slujba, online.

În luna mai, aceleași două personaje au fost implicate într-o altă scenă amuzantă, de asemenea, în timpul slujbei transmise online. Atunci, pisica s-a aventurat între picioarele clericului și a dispărut în roba sa.