Vânzarea cartelelor prepay s-ar putea face doar în baza buletinului - Anunțul făcut de ministrul Justiției

​Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat marți că ar trebui reanalizată foarte serios soluția referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin, după recentul asasinat cu bombă de la Arad, dar și după o nouă amenințare cu bomba la Curtea de Apel București. "O să propun această chestiune pentru că din păcate sunt tot mai multe situații în care oameni certați cu legea se folosesc de acest mijloc. Este un subiect pe care-l am pe agendă printre priorități. Ar trebui să vedem care este soluția legală, constituțională, astfel încât să se poată.", a spus acesta.

Vânzarea cartelelor prepay s-ar putea face doar în baza buletinului - Anunțul făcut de ministrul Justiției

Ministrul Justiției (USR-PLUS), Stelian Ion, a fost întrebat marți seara dacă investigațiile în legătură cu cazul de la Arad au adus ceva concret în legătură cu autorii.

"Dacă ar fi fost chestiuni clare în sensul acesta ați fi aflat. Pe de altă parte este un caz delicat, complex, și urmărirea penală trebuie realizată cu discreție. Este foarte important să nu fie afectate pistele pe care lucrează anchetatorii, așa încât eu aș privi cu rezervă discuțiile din spațiul public și toate teoriile care se vehiculează. Este foarte important ca cei mai buni anchetatori să afle adevărul cât mai repede în această cauză care este îngrijorătoare.", a spus ministrul.

Întrebat dacă poate s-ar impune anumite modificări după ce s-a întâmplat acolo, ministrul Stelian Ion a precizat că ar trebui reanalizată foarte serios soluția referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin.

"Întotdeauna după ce se întâmplă anumite tragedii, pentru că până la urmă este o faptă extrem de gravă și o tragedie, se poate analiza, inclusiv sub aspect legislativ dacă este cazul să se propună anumite modificări. Eu însă spun altceva - pornind de la faptul că ieri, a fost printr-un telefon din nou amenințare cu bomba la Curtea de Apel București și s-a dat peste cap toată activitatea acolo, cred că trebuie să luăm foarte în serios reanalizarea soluției referitoare la interzicerea cumpărării cartelelor telefonice fără buletin.

Este o chestiune pe care ar trebui să o gândim foarte atent și o să propun această chestiune pentru că din păcate sunt tot mai multe situații în care oameni certați cu legea se folosesc de acest mijloc. Se ajunge iată la tragedii și vă reamintesc și de cazul Caracal, când a fost și atunci o situație și iată că nu s-a rezolvat nici până acum. Deci este un subiect pe care-l am pe agendă printre priorități. Ar trebui să se poată, să vedem care este soluția legală constituțională astfel încât să se poată.", a spus ministrul Stelian Ion.

Bărbatul care a decedat, sâmbătă dimineaţă, după ce i-a explodat maşina în parcarea unui supermarket din Arad, este un cunoscut om de afaceri local, Ioan Crişan. Maşina omului de afaceri a explodat când el a vrut să plece. Ancheta în acest caz a fost preluată de către Parchetul General.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a avut luni prima reacție în cazul uciderii unui om de afaceri din Arad, el spunând că s-au încheiat cercetările la faţa locului, că sunt luate în calcul mai multe ipoteze de lucru şi au fost audiați mai mulți martori - membri ai familiei, angajaţi şi apropiaţi. El a spus că acest caz este singular în ultimii 30 de ani, chiar dacă au mai existat tentative de omor prin acest mod de operare, dar toate au fost dejucate, iar "România este o ţară sigură".

Ordonanța de urgență privind vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul a fost declarată neconstituțională în luna februarie 2020

Ordonanța de urgență privind vânzarea cartelelor prepay doar cu buletinul adoptată de Guvernul Dăncilă a fostb declarată neconstituțională în data de 18 februarie 2020 de către Curtea Constituțională.

Amintim că după cazul Caracal Guvernul Dăncilă a impus prin Ordonanță de Urgență obligația ca operatorii de telefonie mobilă să colecteze datele personale ale celor care cumpără cartele prepay, motivul invocat de autorități fiind identificarea și pedepsirea celor care fac farse la 112, dar și reducerea timpilor de intervenție.

Curtea Constituțională s-a pronunţat în data de 18 februarie 2020 asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind Ordonanța de Urgență care modifică legislația legată de sistemul pentru apeluri de urgență și comunicațiile electronice. Sesizarea a fost depusă în septembrie 2019 de către Avocatul Poporului, care susținea, între altele, că O.U.G. nr. 62/2019 "afectează drepturi, libertăți și îndatoriri cetățenești".

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că OUG este neconstituțională, în ansamblul său.

Argumentele CCR:

  • "Curtea a reținut că Guvernul nu a motivat în cuprinsul actului normativ criticat situația extraordinară a cărei reglementare nu putea fi amânată și nici urgența reglementării, limitându-se la a justifica oportunitatea și necesitatea reglementărilor, aspecte care nu se circumscriu criteriilor de constituționalitate prevăzute de art.115 alin.(4) din Constituție, așa cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudența constantă a Curții Constituționale.
  • Mai mult, Curtea a constatat că principala modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2011 adusă prin actul supus controlului de constituționalitate, respectiv cea referitoare la achiziționarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans, a fost amânată de două ori, mai întâi până la 31 decembrie 2019, apoi până la 31 martie 2020, în condițiile în care Ordonanța de urgență a Guvernului nr.62/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, în data de 3 septembrie 2019, fapt care dovedește inexistența urgenței reglementării".
OUG prevedea că vânzarea cartelelor SIM preplătite este posibilă doar cu buletinul, respectiv după ce prezinți date precum: nume, prenume, adresă, CNP. De asemenea, datele personale ale utilizatorilor de telefonie vor fi stocate 5 ani de STS, iar amenzile pentru alertarea falsă au crescut de 5 ori, până la 5.000 de lei, și vor putea fi aplicate chiar de luna viitoare.
Intrarea în vigoare a fost amânată până la 1 ianuarie 2020, apoi până la 31 martie 2020.

Schimbările multiple pe care operatorii de telefonie mobilă și partenerii acestora ar fi trebuit să le implementeze, până la 1 ianuarie 2020, pentru colectarea datelor celor care cumpără cartele telefonice preplătite sunt adevăratele motive pentru care Guvernul a decis printr-o altă ordonanță de urgență adoptată în decembrie 2019 amânarea cu 3 luni a acestei obligații. Neadoptarea acestor măsuri ar fi condus, începând cu data de 1 ianuarie 2020, la imposibilitatea furnizării serviciilor de telefonie mobilă, se arată în actul normativ.