UNTOLD și NEVERSEA 2020 au fost amânate pentru anul viitor

Organizatorii Neversea au anunţat, în urmă cu puţin timp, amânarea ediţiei din acest an a festivalului găzduit de Plaja Modern, pentru 2021. De asemenea, nici festivalul Untold, de la Cluj, nu mai avea loc anul acesta.

UNTOLD și NEVERSEA 2020 au fost amânate pentru anul viitor
În contextul incertitudinii care planează asupra industriei de evenimente, a continuării condițiilor stricte prin care oamenii pot lucra împreună dar și a faptului că Ministerul Culturii a trimis în Parlamentul României un proiect de lege care interzice organizarea evenimentelor cu peste 1000 de persoane până pe 31 august 2020, considerăm necesar să ne asumăm noi o decizie finală, care să ofere claritate tuturor celor care așteptau festivalurile din această vară.
Cu inima frântă, dar cu certitudinea că luăm cea mai bună decizie pentru sănătatea și siguranța tuturor românilor, luăm decizia de a amâna UNTOLD și NEVERSEA din acest an, pentru anul 2021.
“Este o situație extrem de grea pentru noi toți, suntem cu toții cuprinși de tristețe, însă, așa cum ne-am asumat de fiecare dată, trebuie să punem pe primul loc siguranța tuturor, pentru a ne putea reîntâlni sănătoși și mai puternici în 2021. În același timp, în condițiile în care s-ar putea păstra pe parcursul întregii veri măsurile de protecție, cum ar fi distanțarea socială, număr limitat la câteva sute de oameni care se pot strânge la un loc, devine imposibil să vă oferim experiența de festival pe care știm că o așteptați și pe care o meritați. Festivalul este despre bucuria de a fi împreună cu prietenii, despre bucuria de a fi în mulțime alături de alți oameni frumoși, iar orice restricții în acest sens ne-ar face să trăim experiența cu jumătate de măsură. Vom continua să păstrăm legătura cu autoritățile pentru a putea reveni către voi cu noua perioadă de desfășurare a evenimentelor în 2021, în cele mai bune și sigure condiții”, au precizat reprezentanţii Neversea şi Untold.
Potrivit acestora, biletele şi abonamentele rămân valabile pentru anul 2021. Returnarea banilor pentru cei care nu vor mai putea participa va avea loc în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2021.