Un polițist a fost rănit într-un accident la Constanța

Accidentul rutier în care a fost implicat polițistul nostru din cadrul Serviciului Rutier este unul ușor. În jurul orei 10:10, polițiștii rutieri au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, la intersecția străzilor Baba Novac cu Frunzelor.

Un polițist a fost rănit într-un accident la Constanța

 

La fața locului s-au deplasat polițiștii care efectuează cercetarea la fața locului și a fost direcționat și polițistul în cauză, care se deplasa cu motocicleta de serviciu, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, venind dinspre bulevardul Aurel Vlaicu. 
La intersecția cu aleea de acces către cimitirul municipal, conducătorul auto care circula în fața autospecialei nu a acordat prioritate (deși avea obligația de a opri pe partea dreaptă) și a virat la stânga,  moment în care a intrat în coliziune cu motocicleta condusă de colegul nostru. 
Acesta a fost transportat la spital, fiind conștient, stabil, cu vătămări corporale ușoare.