Un pistol cu aer comprimat, săbii, bâte şi topoare au fost confiscate de la membrii a două clanuri interlope din Buzău

Poliţiştii buzoieni au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară la membrii a două clanuri de pe strada Bazalt predispuse la comiterea unor fapte cu violenţă. Acţiunea oamenilor legii s-a concretizat cu dosare penale şi confiscarea unui adevărat arsenal folosit în acte de agresiune.

Un pistol cu aer comprimat, săbii, bâte şi topoare au fost confiscate de la membrii a două clanuri interlope din Buzău
Luni, peste 60 de poliţişti buzoieni, din cadrul structurilor de investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, ordine publică, criminalistică, rutieră, poliţişti de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale au efectuat mai multe activităţi de verificare şi percheziţii pe raza municipiului Buzău, la locuinţele unor persoane predispuse la săvârşirea de fapte cu violenţă şi bănuite că ar deţine arme, muniţii şi alte componente de arme, deţinute fără drept.
 
Percheziţiile au fost efectuate în baza mandatelor emise de Judecătoria Buzău. Poliţiştii au urmărit depistarea persoanelor care deţin bunuri interzise ori pentru care este necesară autorizarea, precum şi descurajarea manifestării unor acte de violenţă în spaţiul public. 
 
În urma activităţilor efectuate au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, o armă scurtă neletală cu aer comprimat cu ţeavă modificată, dar şi săbii,  topoare şi cuţite.
De asemenea, în cadrul activităţilor au fost controlate aproximativ 70 de persoane şi peste 20 de autovehicule. Poliţiştii au depistat şi o persoană în vârstă de 46 de ani din Bucureşti, pe numele căreia figura o alertă privind un mandat de arestare european emis de autorităţile portugheze. Persoana a fost condusă la sediul Poliţiei pentru continuarea verificărilor şi clarificarea situaţiei. 
Acţiuni de verificare şi control vor fi efectuate cu periodicitate de poliţiştii buzoieni, climatul de ordine şi siguranţă publică la nivelul comunităţii constituind o prioritate permanentă a instituţiei noastre. Poliţiştii vor manifesta toleranţă zero faţă de orice element de natură a aduce atingere acestui climat şi faţă de orice încălcare a legii.