Un nou simptom mortal al infecţiei cu COVID-19 a fost descoperit de medici

La câteva luni după ce noul coronavirus a apărut pe scena mondială, acesta încă generează numeroase mistere medicale legate de apariţia sa şi de simptome.

Un nou simptom mortal al infecţiei cu COVID-19 a fost descoperit de medici

 

Un studiu recent arată că infecţia cu noul coronavirus pare să provoace accidente vasculare cerebrale la adulţii cu vârste cuprinse între 30-40 de ani, care nu sunt prezintă afecţiuni, au raportat medicii scrie CNN.
Studiul arată că există dovezi din ce în ce mai clare, că infecţia cu noul virus poate provoca coagularea sângelui în moduri neobişnuite, iar accidentul vascular cerebral ar fi o consecinţă aşteptată a acestui lucru.
 
Dr. Thomas Oxley, neurochirurg la Mount Sinai Health System din New York şi colegii lui, au oferit informaţii despre cazurile a cinci persoane pe care le-au tratat. Toţi aveau sub 50 de ani şi prezentau fie simptome uşoare de infecţie cu Covid-19, fie deloc.
„Virusul pare să provoace coagularea crescută în arterele mari, ceea ce duce la accident vascular cerebral sever. Raportul nostru arată o creştere de şapte ori a incidenţei unui accident vascular cerebral subit la pacienţii tineri în ultimele două săptămâni. Majoritatea acestor pacienţi nu au antecedente medicale anterioare şi au fost acasă fie cu simptome uşoare (sau în două cazuri, fără simptome) de Covid, adăugă el.
 
Alţi medici au mai raportat că oamenii sunt reticenţi să apeleze la 911 sau să meargă în camerele de urgenţă din cauza pandemiei. „Nu este normal ca persoanele atât de tinere să aibă dureri, în special accidente vasculare cerebrale în vasele mari din creier. Serviciul nostru, în ultimele 12 luni, a tratat în medie 0,73 pacienţi la fiecare 2 săptămâni sub vârsta de 50 de ani cu accident vascular cerebral mare", au spus medicii.