Un jandarm din Bacău a fost condamnat de Tribunalul Militar pentru activitățile din timpul liber

Jandarm băcăuan, condamnat de Tribunalul Militar pentru că a văruit două case, în timpul liber.

Un jandarm din Bacău a fost condamnat de Tribunalul Militar pentru activitățile din timpul liber

Judecătorii din cadrul Tribunalului Militar Iași au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de anchetatori cu un plutonier adjutant de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Bacău. Întreg scandalul a pornit din cauza declarației de avere.

„Instanța admite acordul de recunoaștere a vinovăției. Stabilește pedeapsa de 2 luni și 20 de zile de închisoare, cu amânare, pentru fals în declarații, pentru plutonierul adjunct din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău. Obligă inculpatul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pe o durată de 50 de zile, în cadrul Primăriei Podu Turcului sau la Primăria Bacău”, au afirmat magistrații militari ieșeni. Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Procesul jandarmului Tudorel Teletin a început pe 10 iulie 2020. „Pe 28 aprilie 2017 și, respectiv, 15 mai 2018, plutonierul adjutant din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bacău, nu a menționat în cuprinsul declarațiilor de avere aferente anilor 2016 și 2017 și înregistrate în evidențele IJJ Bacău, venituri impozabile în cuantum cumulat de 7.700 de lei, pe care acesta le realizase în perioada februarie 2016 – august 2017, ca urmare a prestării de servicii de construcții”, au afirmat procurorii.

La audieri, jandarmul a recunoscut că a văruit două case și nu a trecut banii obținuți în declarația de avere. De remarcat este faptul că, potrivit legislației în vigoare din România, angajații Ministerului Afacerilor Interne nu au voie să presteze alte activiăți lucrative în urma cărora să obțină venituri, de aici fiind exceptate activitățile educative. Încălcarea acestei prevederi reprezintă comiterea unei infracțiuni.