Un italian drogat a spulberat cu mașina stâlpii de pe marginea drumului și o bicicletă pe o stradă din Oradea

Un italian drogat la volanul unui Mercedes a spulberat, luni, stâlpişorii de pe marginea trotuarului pe strada Avram Iancu, a doborât o bicicletă iar apoi s-a făcut nevăzut cu maşina.

Incidentul a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă. În filmare se văd câteva persoane care trec pe trotuar şi un poştaş care îşi opreşte bicicleta pe trotuar ca să predea scrisori pentru ca, în decurs de câteva secunde, să-şi facă apariţia un Mercedes, care urcă pe trotuar, culcă la pământ cel puţin 8 stâlpişori de protecţie, dar şi bicicleta poştaşului, iar apoi dispare.

Martorii au sunat imediat la 112, după cum spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa. "Apelul 112 a intrat la 14.38. Se reclama distrugerea stâlpişorior pe strada Avram Iancu de către un autoturism al cărui conducător şi-a continuat deplasarea", a explicat, pentru BIHOREANUL, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Autorul distrugerilor s-a prezentat de bună voie la Poliţia municipiului Oradea, în jurul orei 15.40. Este vorba despre un cetăţean italian în vârstă de 35 ani, care a recunoscut că s-a aflat la volanul bolidului şi ar fi pierdut controlul volanului. Bărbatul a negat că ar fi consumat alcool, iar aparatul etilotest i-a confirmat spusele, rezultatul fiind negativ.

Nu acelaşi a fost rezultatul în urma testului pentru substanţe interzise, la care, după cum spun sursele BIHOREANULUI, bărbatul nu se aştepta să fie supus şi care a ieşit pozitiv. 

Ca atare, italianul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru a stabili ce fel de substanţe interzise a consumat înainte de a se urca la volan.

Şoferul este anchetat pentru conducerea unui autoturism sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv sau psihotrop, respectiv distrugere. Ancheta este desfăşurată de poliţiştii Biroului Rutier Oradea, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.