Un hoț a fost surprins de jandarmi la furat de două ori în aceeași zi

Un bărbat în vârstă de 31 ani, din Tecuci, a fost surprins de jandarmi, de două ori chiar în ziua de Crăciun, în timp ce încerca să fure bunuri din gospodăriile unor tecuceni.

Un hoț a fost surprins de jandarmi la furat de două ori în aceeași zi

Pe 25 decembrie, în jurul orei 13,00, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza municipiului Tecuci a fost direcţionat de către Dispeceratul Poliţiei la o adresă din localitate pentru soluţionarea unui incident.

”Ajunşi la fața locului, jandarmii au fost întâmpinaţi de către apelant care le-a spus că în autoturismul său a observat o persoană care încearcă să sustragă diverse bunuri. Militarii s-au apropiat de vehicul, iar în interiorul acestuia au depistat un bărbat în vârstă de 31 ani, care încerca să sustragă diverse bunuri”, spun reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Galaţi.

Autoturismul a fost verificat de către proprietar, care a constatat că nu îi lipseşte nimic. Persoana în cauză a fost condusă la sediul Poliţiei, unde i-au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

În aceeaşi zi, la ora 14,30, un apel la 112 reclama un alt incident în municipiul Tecuci. Dispeceratul Poliţiei a direcţionat echipajul de jandarmerie, iar la faţa locului oamenii legii au luat legătura cu apelantul care le-a spus că un bărbat a încercat să sustragă un topor din curtea casei.

”Bărbatul în cauză a fost depistat de către jandarmi, acesta fiind aceeaşi persoană pentru care a fost întocmit actul de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, cu numai o oră înainte. Şi de această dată bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei, unde a fost întocmit un nou proces verbal de sesizare pentru săvârşirea infracţiunii de furt”, au mai precizat reprezentanţii IJJ Galaţi.

În ambele cazuri, cercetările sunt continuate de către Poliţie.