Un fost candidat la primărie a făcut circ după ce polițiștii locali l-au avertizat cu privire la purtarea măștii de protecție

Un fost candidat la funcția de primar al municipiului Suceava a făcut un scandal monstru în plină stradă. Gheorghe Nedea s-a arătat extrem de deranjat de faptul că polițiștii locali i-au atras atenția că nu poartă mască de protecție.

Un fost candidat la primărie a făcut circ după ce polițiștii locali l-au avertizat cu privire la purtarea măștii de protecție

Gheorghe Nedea a strigat și s-a certat cu polițiștii locali, deranjat fiind de faptul că aceștia i-au spus să poarte mască de protecție. Bărbatul a filmat totul într-un live pe Facebook. A refuzat categoric să își pună masca, chiar dacă aceasta este obligatorie în Suceava. Mai mult, i-a îndemnat și pe trecători să nu respecte măsurile impuse de autorități.

"Am dreptul la libertate. Dați-mi amenda, buletinul, eu mă duc să o contest în instanță. Uitați-vă cum dau amenzi aiurea, eu care sunt un om liniștit. De ce? Am dreptul la sănătate!", le-a spus politicianul polițiștilor.

Reamintim că masca de protecţie a devenit obligatorie în toate spaţiile deschise din Suceava, începând de sâmbătă, 17 octombrie. Decizia a fost luată la solicitarea Primăriei şi analizată de specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică, în contextul creşterii numărului de noi infecţii cu COVID-19.