Un cuplu bulgar a fost arestat în Germania pentru trafic de nou-născuţi - Cum racolau gravidele și cu cât vindeau bebelușii

Un cuplu bulgar căutat într-un caz de trafic de nou-născuţi în Grecia a fost arestat în Germania şi va fi în curând extrădat, a anunţat miercuri parchetul de la Sofia, citat de France Presse.

Un cuplu bulgar a fost arestat în Germania pentru trafic de nou-născuţi - Cum racolau gravidele și cu cât vindeau bebelușii

Pe numele celor doi suspecţi a fost emis un mandat european de arestare încă din februarie pentru “presupusă participare la o bandă criminală organizată ce vindea bebeluşi pe teritoriul Greciei”, potrivit unui comunicat.

Cuplul, al cărui fiu se află deja în detenţie în Bulgaria, a fost arestat pe 29 aprilie la Neukirchen (sud-vest). Parchetul nu a detaliat motivele şederii lor în Germania.

Toţi trei se confruntă cu închisoare între 5 şi 15 ani.

Ei sunt acuzaţi că au recrutat în Bulgaria începând din 2015 femei însărcinate din medii sărace cu promisiunea de a le plăti între 5.000 şi 7.000 de leva (2.500 - 3.500 de euro). Acestea au fost apoi duse şi cazate într-un apartament din Atena înainte de a naşte.

“La câteva zile după naştere, copiii erau vânduţi unor comercianţi locali aparţinând probabil unei reţele internaţionale de trafic de copii”, a explicat parchetul. Au fost identificate nouă femei, toate sărace, ai căror copii s-au născut şi au fost vânduţi în Grecia, potrivit sursei citate.

Traficul cu nou-născuţi, răspândit iniţial în ghetourile de romi din regiunea Burgas (est), s-a extins în alte regiuni bulgare în ultimii ani, cu Grecia vecină drept destinaţie principală.

În această ţară, încetineala procedurilor de adopţie, care în trecut putea dura până la cinci ani, i-a determinat pe mulţi să recurgă la acest tip de trafic ilegal.

O lege din 2018 a redus timpul de aşteptare, dar reţelele încă există şi rămân o “soluţie” uşoară pentru cei ce nu reuşesc să adopte un copil pe cale legală.