Un bebeluș de patru luni a fost abandonat pe stradă în Italia de un cuplu de români

Un cuplu de români stabilit în Italia şi-a abandonat copilul de doar patru luni pe o stradă din Verona. Bebeluşul a fost găsit în noaptea de miercuri spre joi de un cetăţean pakistanez.

Un bebeluș de patru luni a fost abandonat pe stradă în Italia de un cuplu de români

Conform presei locale, cel mic a fost dus la spital în stare bună. O păturică de lână i-a salvat viaţa bebeluşului.

Autorităţile italiene au dat de urma celor doi părinţi, avertizate fiind de o cunoştinţă a acestora, care îi găzduia. Aceasta a auzit faptul că în oraş a fost găsit un copil abandonat, iar când a ajuns acasă a observat că lipseşte bebeluşul cuplului român.

"Investigaţiile sunt încă în curs de desfăşurare pentru a înţelege ce i-a condus pe cei doi părinţi la un gest atât de extrem, dacă a fost doar disperarea pentru sărăcia lor economică sau dacă există motive de altă natură. Din fericire, micuţul Zeno, aşa cum a fost numit de medicii de la secţia de Pediatrie a spitalului Borgo Trento după numele sfântului protector al oraşului, se simte bine şi în zilele următoare serviciile sociale ale municipiului Verona îi vor asigura protecţia şi îngrijirea. Părinţii lui vor trebui să răspundă însă în faţa judecătorilor pentru infracţiunea de „abandon de minori, comis de un părinte"", scrie Rotalianul.