Un bebeluș a supraviețuit după ce a stat două zile într-o pungă și cu un cuțit înfipt în spate

Un nou-născut a fost găsit abandonat într-o pungă de plastic și cu un cuțit înfipt în spate. Micuța avea însă semne vitale iar medicii au salvat-o.

Un bebeluș a supraviețuit după ce a stat două zile într-o pungă și cu un cuțit înfipt în spate

Descoperirea înfiorătoare a fost făcută în orașul Posadas, Argentina, scâncetele copilului fiind auzite de un trecător. Acesta a găsit fetița înfășurată într-o pătură, iar peste, o pungă de plastic. Ceea ce era cu adevărat oribil, avea înfipt în spate un cuțit ruginit, relatează The Mirror.

Instructorul de fitness Diego Sebastian Penayo a povestit polițiștilor că a găsit copilul înfășurat într-o pătură roz cu albastru și o pungă neagră. Bebelușul avea răni de cuțit pe tot corpul iar arma era înfiptă în spate, dar încă trăia.

Trecătorul a dus-o la secția de poliție din apropiere, iar de acolo a ajuns la spital, pentru îngrijiri.

Copila avea în jur de două zile, iar potrivit presei locale, mama acesteia a fost identificată și arestată. Femeia, al cărei nume nu a fost făcut public, „a părăsit spitalul Dr. Ramon Madariaga Treble după ce a născut, a mers pe o stradă din apropiere, unde a abandonat-o pe nou-născută”.

David Halac, purtătorul de cuvânt al spitalului Dr. Fernando Barreyro, a spus că rănile de cuțit au fost în mare parte superficiale, nu au atins organele interne și crede că micuța va supraviețui.

Angajații spitalului au botezat-o „Esperanza- Speranța”.