Un bărbat nu a primit cetățenia română din cauza unui furt comis în urmă cu 26 de ani

Legea cetateniei romane, in baza careia pot fi depuse cereri de obtinere a cetateniei, prevede la unul dintre articole ca "cetatenia romana se poate acorda, la cerere, persoanei fara cetatenie sau cetateanului strain, daca este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman".

Un bărbat nu a primit cetățenia română din cauza unui furt comis în urmă cu 26 de ani

In baza acestei prevederi legale, mai multe cereri de cetatenie au fost respinse, una vizandu-l pe un moldovean care a comis un furt acum 26 de ani.

Cererile de acordare a cetateniei romane pot fi formulate in baza Legii 21/1991. Potrivit acestei legi, cunoscute si ca Legea cetateniei romane, un strain sau o persoana fara cetatenie, poate obtine cetatenie romana daca indeplineste mai multe conditii. Astfel, pentru a obtine cetatenie romana este nevoie ca solicitantul sa indeplineasca urmatoarele conditii:

a) s-a nascut si domiciliaza, la data cererii, pe teritoriul Romaniei sau, desi nu s-a nascut pe acest teritoriu, domiciliaza in conditiile legii pe teritoriul statului roman de cel putin 8 ani sau, in cazul in care este casatorit si convietuieste cu un cetatean roman, de cel putin 5 ani de la data casatoriei;

b) dovedeste, prin comportament, actiuni si atitudine, loialitate fata de statul roman, nu intreprinde sau sprijina actiuni impotriva ordinii de drept sau a securitatii nationale si declara ca nici in trecut nu a intreprins asemenea actiuni;

c) a implinit varsta de 18 ani;

d) are asigurate in Romania mijloace legale pentru o existenta decenta, in conditiile stabilite de legislatia privind regimul strainilor;

e) este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman;

f) cunoaste limba romana si poseda notiuni elementare de cultura si civilizatie romaneasca, in masura suficienta pentru a se integra in viata sociala;

g) cunoaste prevederile Constitutiei Romaniei si imnul national.

Straini considerati nedemni sa fie cetateni romani

Potrivit portalului instantelor de judecata din Romania, Autoritatea Nationala pentru Cetatenie a emis mai multe ordine prin care solicitarile de acordare a cetateniei au fost respinse, pe motiv ca solicitantii nu indeplinesc conditia demnitatii prevazute la lit. e, a art. 8 din Legea 21/1991.

Spre exemplu, cetateanului moldovean M.V. i-a fost respinsa in 2013 cererea de acordare a cetateniei pe motiv ca "nu indeplineste conditia prevazuta de art. 8, alin.1, lit.e din Legea cetateniei romane, respectiv conditia de a fi cunoscut cu o buna comportare si de a nu fi fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman".

Concret, Autoritatea pentru Cetatenie a respins cererea cetateanului moldovean in baza unei informari a Interpol din care reiese ca barbatul figureaza in evidentele Interpol ca fiind implicat intr-un grup/organizatie infractional.

M.V. a contestat in instanta ordinul prin care cererea i-a fost respinsa. In 10 mai 2019, Tribunalul Bucuresti a pronuntat o prima sentinta in acest caz, iar in 5 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucuresti a pronuntat sentinta finala, care a consfintit decizia Autoritatii pentru Cetatenie, prin care solicitarea cetateanului moldovean a fost respinsa.

"In mod corect a retinut prima instanta ca, din adresa Biroului National Interpol, potrivit careia recurentul-reclamant figureaza in evidentele Interpol cu mentiunea: Offence code (s): Criminal Organization/Association/Group - ca fiind implicat intr-un grup/organizatie infractional/a - acesta nu indeplineste cerinta de a fi cunoscut cu o buna comportare, fiind relevanta in acest sens asocierea existenta intre numele recurentului-reclamant si grupul infractional, independent de existenta sau inexistenta unei condamnari penale", se arata in sentinta Curtii de Apel Bucuresti.

Furtul care il urmareste pe un moldovean si dupa un sfert de secol

Un alt caz in care a cererea de cetatenie a fost respinsa din motive de "demnitate" este al unui moldovean care, condamnat pentru furt in 1994. In acest caz, Autoritatea pentru Cetatenie a respins cererea de acordare a cetateniei in 2019.

H.I. a contestat decizia Autoritatii pentru Cetatenie in instanta aratand ca "furtul petrecut cu mai mult de 24 de ani in urma reprezinta o incalcare a legii si atat". Moldoveanul a mai aratat ca "interpretarea dispozitiilor Legii nr.21/1991 cu privire la buna comportare trebuie facuta in sensul in care trebuie observat comportamentul actual al petentului si nu doar o fapta izolata petrecuta cu mult timp in urma".

Printr-o sentinta pronuntata in 13 noiembrie 2020, Tribunalul Bucuresti a mentinut decizia Autoritatii pentru Cetatenie aratand ca "este adevarat faptul ca, intrucat sanctiunea penala i-a fost aplicata reclamantului cu mai mult de 24 de ani in urma, aceasta trecere a timpului face sa intervina reabilitarea, ca institutie de drept penal material".

"Insa, din punct de vedere social, atata vreme cat reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nicio proba suplimentara (desi i-a fost solicitat de catre instanta) din care sa rezulte locurile de munca avute anterior, conduita sa in societate in tot acest interval de timp sau activitate pe care o desfasoara in prezent, Tribunalul apreciaza, in acord cu opinia exprimata de parata, ca analiza etica a atitudinii reclamantului nu se incadreaza in rigorile art.8 alin.1 lit.e prima teza din Legea nr.21/1991", se arata in sentinta Tribunalului Bucuresti, care nu este definitiva, putand fi atacata cu apel.