Un bărbat a dat foc apartamentului tatălui său apoi s-a aruncat pe geam de teamă să nu ardă de viu

Un tânăr de 23 de ani din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, s-a auncat ,vineri seară, de la etajul al doilea ca să nu ardă de viu în locuinţa pe care chiar el a incendiat-o.

Un bărbat a dat foc apartamentului tatălui său apoi s-a aruncat pe geam de teamă să nu ardă de viu

S-a întâmplat în cartierul Vişoi, după ce tânărul s-a certat cu tatăl său. Furios pe părinte, a dat foc apartamentului.

Flăcările s-au extins rapid, aşa că a început să strige după ajutor, iar când şi-a dat seama că ar putea sfârşi carbonizat, s-a aruncat pe fereastră.

Tânărul a căzut peste vegetaţia de lângă imobil şi s-a ales cu doar câteva răni uşoare.

Pentru că s-a împotrivit preluării sale de către echipajul medical, a fost nevoie de mai multe persoane ca să fie urcat în ambulanţa SAJ. A primit primele îngrijiri medicale şi a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti.

Vecinii, evacuaţi de pompieri

Între timp, pompierii aflaţi la locul incidentului, cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, au evacuat o parte dintre locatari şi au stins incendiul.

„Din cauza degajărilor mari de fum s-a luat decizia de a evacua 15 locatari de pe acea scară. Au ars materiale combustibile din dormitor (obiecte de mobilier şi materiale textile). Cauza probabilă este folosirea intenţionată pentru generarea incendiului", precizază ISU Argeş.