Tratament pentru COVID-19 la Brașov!

„Peste 8.000 de pacienți vor beneficia de tratament pentru COVID-19, după ce compania biofarmaceutică AbbVie România, prin bunăvoința d-lui Jorge Ruiz Benecke, general manager, și-a anunțat intenția de a dona Ministerului Sănătății un număr de aproximativ 4.000 de cutii dintr-un medicament antiviral folosit în tratamentul pacienților infectați cu noul coronavirus”, anunță Ministerul Sănătății.

Tratament pentru COVID-19 la Brașov!

Donația se va realiza prin compania Ministerului Sănătății, Unifarm SA, iar medicamentele vor fi distribuite în cele 10 spitale desemnate în prima linie de tratare a pacienților, conform Planului Alb realizat de către Ministerul Sănătății. Printre acestea se numără și Spitalul de Boli Infecțioase Brașov.

„Acest medicament, folosit prima dată la Institutul Național de Boli Infecțioase «Matei Balș» pentru tratarea pacienților infectați cu Covid-19, este binevenit mai ales acum, în lupta contra cronometru pentru aprovizionarea spitalelor cu medicamente și materiale sanitare. Mulțumesc companiei AbbVie România pentru ajutorul acordat. Medicamentele vor ajunge imediat la spitalele din prima linie, acolo unde este mare nevoie de ele”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.