Sute de mii de români care au beneficiat de amânarea ratelor trebuie să dea acum banii înapoi băncilor

Românii care timp de aproape un an au beneficiat de amânarea la plată a ratelor trebuie să dea înapoi banii băncilor. Luni, 15 martie, a expirat perioada de amânare, iar băncile ar trebui să fie pregătite situațiile în care consumatorii nu vor putea să-și respecte obligațiile de plată, avertizează Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor.

Sute de mii de români care au beneficiat de amânarea ratelor trebuie să dea acum banii înapoi băncilor

Potrivit datelor BNR, la finalul anului trecut, 564.000 de persoane și-au amânat ratele, iar suma totală este de 41,8 miliarde lei, adică 14,7% din total.

În urma solicitărilor transmise de consumatori, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor (CSALB) a observat că, deși au beneficiat de amânarea plății ratelor pentru perioada maximă de nouă luni, consumatorii încă se confruntă cu o serie de probleme. Mai mult, aceste probleme s-ar putea amplifica în perioada următoare. 

Alexandru Păunescu, președintele CSALB, a declarat la Digi24 că mare pare dintre consumatorii care au beneficiat de amânarea la plată a ratelor nu vor putea plăti banii.

"Recomandarea e ca atunci când un consumator are o problemă sau anticipează că va avea una, să încerce să găsească o rezolvare cu banca. Dacă demersul nu are rezultate, ar fi bine să vina la CSALB, avem cazuistică, în care s-au găsit variante de compromis cu banca.

Sunt situații clare, s-au întâmplat, băncile sunt atente, conștiente că o parte din consumatori nu vor putea să plătească, dispun de toate informațiile ca să tragă o concluzie.

Cifra celor care au beneficiat de amânarea la plată este semnificativă, vorbim de sute de mii de persoane. Nu va fi ușor ca fiecare caz în parte să fie luat separat de bancă.

Eu nu cred însă într-o soluție universal valabilă", a spus Păunescu.

El a spus că afectate au fost în special persoanele care au lucrat sau au avut afaceri în domeniile transporturi sau HoReCa și care s-au confruntat cu  reducerea salariului, șomaj sau afaceri închise.

Variantele oferite de bănci pot fi restructurarea creditului sau rescadențare, renunțarea la un comision, reducerea soldului, etc.

"Fenomenul în sine îl vom vedea când vor înceta amânările", a conchis președintele CSLAB.

Sursa: Digi24