Suporterii au semnat un memorandum prin care pot prelua clubul FC Dinamo

Suporterii clubului de fotbal Dinamo Bucureşti au anunţat, vineri seara, că au semnat un memorandum prin care soarta grupării, prin platforma DDB (Doar Dinamo Bucureşti), poate trece în mâinile lor.

Suporterii au semnat un memorandum prin care pot prelua clubul FC Dinamo

''Astăzi, 10 iulie 2020, a fost făcut cel mai important pas către preluarea Clubului Dinamo de către suporteri. După lungi tergiversări şi trageri de timp, după perindarea mai multor personaje, care nu au fost cu adevărat interesate de preluarea clubului, astăzi s-a intrat în linie dreaptă pentru schimbarea acţionariatului la Dinamo. Aceasta este şansa ca Dinamo să nu mai fie al lui (Ionuţ) Negoiţă, ci al celor care l-au ţinut în viaţă! Este un moment istoric ce marchează sfârşitul unei epoci caracterizate de incertitudine şi începutul unui drum de reconstrucţie la care va trebui să punem umărul cu toţii'', se arată în comunicatul publicat pe pagina de Facebook Peluza Cătălin Hîldan.

Suporterii consideră că sunt singurii care pot pune capăt ''acestei distrugeri a unui club istoric'', ''un club care a fost condus spre ruină zi după zi, printr-un management prost, prin nepăsare şi prin decizii greşite, luate împotriva intereselor clubului. Ultima stricăciune produsă (sau ultimul tun dat) fiind pierderea portarului Piscitelli care şi-a reziliat contractul azi-noapte!''

''Reprezentanţii ProgramDDB şi reprezentanţii actualului acţionar majoritar au semnat documentul prin care soarta clubului Dinamo poate trece în mâinile suporterilor. Acest memorandum de înţelegere prevede ca în termen 3 zile începând de astăzi, actualul acţionar majoritar să pună la dispoziţie toate documentele solicitate. Apoi, în termen de 15 zile, să fie finalizat auditul financiar, ale cărui rezultate să fie comunicate suporterilor acţionari. Aceştia vor decide prin vot, pe platforma www.programdd.ro, destinul Clubului. Până la finalizarea acestui proces, ProgramDDB va avea exclusivitate în negocierile pentru preluarea clubului. În tot acest timp vom rămâne deschişi către colaborarea cu orice investitor serios care va dori să se implice în susţinerea sau preluarea clubului alături de suporteri'', se mai arată în comunicat.

Programul DDB s-a dovedit în ultima jumătate de an a fi cel mai serios partener de discuţii, singurul ale cărui promisiuni s-au dovedit a fi reale, subliniază suporterii, care afirmă cu au asigurat supravieţuirea clubului printr-un aport de peste 574.000 euro, prin care s-au plătit salariile, cheltuielile urgente şi s-a obţinut licenţa.

Înainte de semnarea memorandumului, ProgramDDB a achitat şi ultima tranşă de 140.000 lei din împrumutul din iunie, pe baza căruia a preluat al doilea pachet de acţiuni de 10%. Comunicatul notează că e foarte important să se relanseze înscrierile în ProgramDDB, fiind aproape 8.000 de fani care susţin echipa în momentul acesta.

Pe 12 iunie, Asociaţia suporterilor dinamovişti "Peluza Cătălin Hîldan" anunţa că a achiziţionat al doilea pachet de 10% din acţiunile clubului de fotbal FC Dinamo prin programul socios "Doar Dinamo Bucureşti", ajungând acum să controleze 20,6%. Asociaţia suporterilor dinamovişti "Peluza Cătălin Hîldan" a lansat, la 29 mai 2018, proiectul socios "Doar Dinamo Bucureşti" prin care fanii pot deveni acţionari. Potrivit proiectului, fanii au la dispoziţie două variante pentru a deveni membri DDB: pot cotiza cu 48 de euro pe an sau cu 1.948 de euro pe an.

În ultima perioadă, având în vedere situaţia dificilă din punct de vedere financiar pe care o traversează FC Dinamo precum şi instabilitatea de la nivelul acţionariatului clubului, mai mulţi oameni de fotbal au donat bani sau au devenit membri cotizanţi precum Mircea Lucescu, Răzvan Lucescu, Cristian Borcea, Cornel Şfaiţer, Ionuţ Nedelcearu, Nicolae Stanciu, George Ţucudean, Cosmin Moţi, Dorin Rotariu, Dragoş Grigore, Vlad Munteanu, Paul Anton, Ştefan Radu, Dario Bonetti sau Ion Crăciunescu. Asociaţia Suporterilor "Peluza Cătălin Hîldan" a cumpărat în luna februarie a acestui an 10,06% din acţiunile deţinute de Ionuţ Negoiţă la gruparea bucureşteană prin programul socios "Doar Dinamo Bucureşti" (DDB).