Șoferul beat care a luat pe capotă un polițist a fost condamnat la închisoare

Opt ani şi patru luni de închisoare pentru un şofer beat care a luat târâş un poliţist în încercarea de a fugi.

Șoferul beat care a luat pe capotă un polițist a fost condamnat la închisoare

Un şofer din Argeş care, la sfârşitul anului trecut, a luat pe capotă un poliţist la fost condamnat la opt ani şi patru luni de închisoare cu executare. Individul era beat când a fost oprit de oamenii legii şi a încercat să fugă.

Poliţiştii din cadrul Sectiei de Poliţie Rurală Domneşti, au pus miercuri în executare un mandat de pedeapsă cu închisoarea emis de Judecătoria Curtea de Argeş, privind pe un bărbat de 52 de ani (Ion Pârvu), din comuna argeşeană Pietroşani, condamnat la închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi conducere sub influenţa alcoolului.

"Bărbatul a fost încarcerat", precizează IPJ Argeş.

Infracţiunile au avut loc pe 25 decembrie 2019. Şoferul fusese oprit de un echipaj de poliţie la un control de rutină.

În uma testării cu etilotestul, aparatul a afişat o valoare mai mare de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul s-a prefăcut cooperant.

În timpul verificărilor, s-a deplasat la autoturism şi a demarat, iar la punerea în mişcare, unul dintre agenţii de poliţie s-a prins de autoturism. Şoferul a continuat însă deplasarea.

La mică distanţă, autoturismul în cauză a fost blocat cu maşina poliţiei de celălalt membru al echipajului iar conducătorul auto a fost imobilizat şi ulterior condus la sediul poliţiei.

După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi administrarea probatoriului, în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi ultraj, în prezent cercetările desfăşurându-se de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş.

În cursul zilei de 26 decembrie, bărbatul a fost prezentat instanţei, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, iar ulterior a fost trimis în instanţă.

Săptămâna aceasta a fost condamnat la opt ani şi patru lui de închisoare cu executare.