Șeful Poliției Române va coordona ancheta în cazul asasinatului de la Arad

Șeful Poliției Române a decis să preia personal ancheta în cazul uciderii omului de afaceri Ioan Crișan din Arad. Astfel, chestorul Benone Matei, va merge la Arad pebtru a coordona investigațiile cu privire la explozia mașinii afaceristului, produsă în dimineața zilei de 29 mai, informează B1 TV.

Șeful Poliției Române va coordona ancheta în cazul asasinatului de la Arad
sursa foto: B1TV

Gravul incident a avut loc în urmă cu aproape trei săptămâni și suspectul sau suspecții sunt încă de negăsit. În astfel de situații, având în vedere că este vorba despre o infracțiune de omor premeditat, suspecții puteau să plece și țară și să ajungă în orice colț al lumii.

Potrivit sursei citate, deocamdată nu ar exista indicii cu privire la persoanele care ar fi comis fapta. Până acum, în acest caz, anchetatorii au făcut mai multe percheziții, au ridicat documente și au audiat zeci de martori.   

Ancheta privind explozia în care a murit omul de afaceri din Arad a fost preluată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procurorii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

”Preluarea cauzei a avut în vedere complexitatea cauzei dată de gravitatea faptelor, impactul social major, aspectele de fapt investigate fiind extrem de grave și pentru a se asigura soluționarea cu celeritate a cauzei, în scopul unei mai bune înfăptuiri a actului de justiție”, se menționează într-un comunicat al Parchetului General.

În investigație se implică și Serviciul Român de Informații care a anunțat încă de la început că ipoteza unui atac terorist este exclusă.

Mașina în care se afla omul de afaceri Ioan Crişan a explodat pe 29 aprilie, în parcarea unui supermarket din Arad. Bărbatul în vârstă de 67 de ani a murit carbonizat.

Ioan Crișan este cel care a înființat primele crescătorii de somn african din România. El a fost, în prima parte a vieții, electronist la Aeroportul din Arad și mai apoi în transporturi. Ulterior, el și-a transformat pasiunea pentru pescuit în afaceri piscicole, înființând firma Crimatex.