Se înființează Poliția Siguranță Școlară

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) Bogdan Despescu a anuntat, marti, infiintarea unei noi structuri in cadrul Politiei Romane - Politia Siguranta Scolara" - care se va ocupa de prevenirea si combaterea delincventei si a bullyingului in unitatile de invatamant. Noua structura va avea 266 de politisti.

Se înființează Poliția Siguranță Școlară

Despescu a spus ca a fost elaborat "un nou plan national de actiune pentru cresterea gradului de siguranta a elevilor si a personalului didactic si pentru prevenirea delincventei juvenile in incinta unitatilor de invatamant".

In acest context, secretarul de stat a precizat ca la nivelul Inspectoratului General al Politiei ia fiinta, de la inceputul anului scolar, Politia Siguranta Scolara.



"Ministrul Afacerilor Interne a luat decizia infiintarii unei structuri distincte in cadrul Politiei Romane. Aceasta structura va imbunatati parteneriatul MAI-scoala-autoritati locale in vederea dezvoltarii unui proces educational antiinfractional si antivictimal", a declarat Despescu.



Oficialul MAI a promis "o prezenta mult mai mare" a politistilor in mediul scolar si in procesul educational, el aratand ca politistii vor avea legaturi permanente cu reprezentantii scolilor, ONG-urilor si autoritatilor locale

Politia Siguranta Scolara va acorda mai mare importanta activitatilor preventive in ceea ce priveste combaterea consumului de droguri, violentei juvenile, traficului de persoane.

Noua structura este constituita prin ordin al ministrului de Interne, prin suplimentarea cu 266 de posturi de politist si va functiona la nivelul IGPR, al inspectoratelor judetene de politie si al Politiei Municipiului Bucuresti.