Sapte persoane au fost rănite într-un accident rutier în care au fost implicate cinci mașini, la ieșirea din Botoșani

Un accident rutier soldat cu sapte victime, dintre care si un copil, s-a produs joi seara, 10 iunie, la iesirea din municipiul Botosani spre Suceava, in zona Parcului regional de agrement Cornisa.

Sapte persoane au fost rănite într-un accident rutier în care au fost implicate cinci mașini, la ieșirea din Botoșani

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Botosani, Delia Neniscu, in accident au fost implicate cinci autoturisme, in care se aflau noua persoane, doua dintre ele primind ingrijiri la fata locului, iar sapte au fost preluate de ambulante si transportate la Spitalul Judetean de Urgenta "Mavromati".

Accidentul s-a produs ca urmare a intrarii pe contrasens a unui autoturism condus de o tanara de 31 de ani, care a lovit alte patru masini care circulau din sens opus. Doua dintre masinile care circulau regulamentar au fost proiectate in afara partii carosabile.

"Din verificarile efectuate pana in acest moment s-a stabilit faptul ca o tanara de 31 de ani, din municipiul Botosani, in timp ce conducea o masina marca BMW pe strada Sucevei, directia de deplasare dinspre strada Pacea catre localitatea Hudum, a pierdut controlul asupra directiei de mers, imprejurare in care a patruns pe contrasens si a intrat in coliziune cu alte patru autoturisme care circulau regulamentar din sens opus. In urma impactului sapte persoane au suferit leziuni si fost transportate la spital, dintre care un minor", a precizat Neniscu.

Oficialii Politiei sustin ca toti cei cinci soferi implicati in accident au fost testati alcoolscopic, rezultatele fiind negative.

Cercetarile sunt continuate sub aspectul comiterii infractiunii de vatamare corporala din culpa.