Proaspătul parlamentar AUR Sorin Lavric a fost dat afară din Uniunea Scriitorilor din cauza declarațiilor făcute

Uniunea Scriitorilor din România anunță că îl dă afară pe Sorin Lavric, proaspăt ales parlamentar AUR, și că se delimitează de „declaraţiile politice radicale” ale acestuia.

Proaspătul parlamentar AUR Sorin Lavric a fost dat afară din Uniunea Scriitorilor din cauza declarațiilor făcute

Uniunea „a luat act cu stupoare de pe care dl Sorin Lavric, proaspăt parlamentar, le-a făcut, cu privire la cadrul democratic în care se desfăşoară viaţa politică din ţara noastră”, se arată într-un comunicat de presă.

„Respectivele opinii şi atitudini reprezintă punctele de vedere personale ale dlui Sorin Lavric şi nu angajează în niciun fel Uniunea Scriitorilor din România. Menţionăm că, în urma implicării sale politice, relaţiile contractuale ale dlui Sorin Lavric cu Uniunea Scriitorilor din România şi revista "România literară", în mod firesc şi necesar, iau sfârşit. Ca uniune de creatori în domeniul literar, Uniunea Scriitorilor din România este o instituţie democratică, reunind scriitori din toate etniile care trăiesc în ţara noastră, ale căror drepturi le apără şi le promovează. Uniunea nu face politică partizană”, potrivit comunicatului.

„Respingem orice tentativă de destructurare a cadrului democratic şi orice atac la adresa minorităţilor naţionale, religioase etc. şi condamnăm orice formă de discriminare. Prin urmare, ne delimităm, ca breaslă, de declaraţiile şi atitudinile politice ale dlui Sorin Lavric, invitându-l să reflecteze la implicaţiile lor nocive pentru democraţie şi pentru atmosfera din spaţiul public”, mai spune Uniunea Scriitorilor.