Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din judeţul Neamţ a murit într-o clinică medicală din Iași

Încă un medic apreciat a murit din cauza COVID-19. Dr Mihaela Covrig era un critic acerb al anomaliilor din medicina de familie.

Preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din judeţul Neamţ a murit într-o clinică medicală din Iași

Medicul de familie Mihaela Covrig este al treilea medic din judeţul Neamţ care a pierdut lupta cu noul coronavirus în această lună, anterior acestui deces consemnându-se cel al colegei sale Mirela Puiu şi al chirurgului Iosif Koszeghi.   

Mihaela Covrig avea 63 de ani, era preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamţ, activa şi în cadrul Colegiului Medicilor, fiind depistată pozitiv după testul efectuat săptămâna trecută.   

A fost internată la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, de aici s-a decis transferul la o clinică din Iaşi, dar starea ei de sănătate s-a agravat, decesul survenind în dimineaţa zilei de 28 decembrie 2020.    „Avea şi alte probleme de sănătate, dar era sub tratament. Pe 27 decembrie, a fost intubată şi astăzi (28 decembriie - n. red.) a murit. Este al treilea coleg cu COVID pe care-l pierdem într-o lună, trebuie să ne vaccinăm“, a declarat Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al Spitalului Judeţean Neamţ.   

Mihaela Covrig, în calitate de preşedinte al Patronatului Medicilor de Familie, era un critic al legislaţiei şi măsurilor care guvernau medicina primară, considerând că multe dintre decizii nu făceau decât să bulverseze şi că, de ani de zile, medicii fuseseră transformaţi în „scriitori“, ca urmare a multitudinii de documente care trebuiau întocmite, contabili sau statisticieni.   

Considera că iniţiativă bună în teorie, înfiinţarea centrelor de permanenţă în medul urban, în fapt un parteneriat între administraţiile locale, direcţiile de sănătate şi mediul privat cu scopul de a degreva unităţile de primire a urgenţelor din spitale de avalanşa de solicitări, s-a dovedit că nu a fost viabilă, fiind doar o „afacere“.   

„Înfiintarea centrelor de permanentă a fost o iniţiativă foarte bună şi utilă, dar deja s-a ajuns la cu totul altceva. Părerea mea este că aceste centre îşi dovedesc utilitatea strict în mediul rural, sau în localităţile unde nu există alte structuri medicale. Acolo bolnavii chiar pot primi consultaţii, tratamente şi nu mai ajung la spitale. Din păcate, în oraşe, la Piatra Neamt de exemplu, s-a ajuns să avem mulţime de centre, la câteva sute de metri unele de altele şi nu facem decât să consultăm câte un beţiv, ori facem injecţii. Cred că aceste centre au devenit o afacere şi reprezintă un debuşeu pentru a intra în sistemul de medicină primară prin eludarea unor legi“, declara medicul Mihaela Covrig. 

Altfel spus, banii investiţi în aceste dispensare nu se justifică. Finanţarea este făcută de către stat, medicii şi asitentele primesc bani pe gărzi, direcţiile de sănătate suportă cheltuielile cu trusa medicală, iar primăriile suportă utilitătile la centre înfiinţate şi de firme private.   

„Un virus a decis ca viaţa unui om minunat să se încheie la doar 45 de ani“

Pe 16 decembrie, un alt medic era răpus de noul coronavirus, fiind vorba despre medicul de familie Mirela Puiu.

„În calitate de colegi de breaslă, transmitem sincere condoleanţe familiei medicului Mirela Puiu. Mirela, medic de familie din Piatra Neamţ la Dispensarul 6 (cartier Dărmăneşti), a plecat dintre noi mult prea devreme. Un virus a decis ca viaţa unui om minunat care putea, la rându-i, să mai salveze alte vieţi, să se încheie la doar 45 de ani. Drum lin, Mirela! Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre!“, transmiteau colegii doctoriţei.  

Între cei care au luat virusul şi nu au supravieţuit s-a aflat şi renumitul chirurg Iosif Koszechi, în vârstă de 71 de ani, de la Spitalul de Urgenţă din Piatra Neamţ, preşedinte al Colegiului Medicilor Neamţ, care a murit în 13 decembrie.   

Dincolo de satisfacţiile aduse de profesia aleasă, viaţa respectatului medic a fost marcată şi de tragedii. În mai 2010, fiul său, Cristian, doctor la un spital din Bucureşti, s-a sinucis în mod inexplicabil, în propriul apartament, ingerând o mare cantitate de medicamente. Alt episod nefast s-a consumat în 2017, când soţia sa, Lia, zeci de ani procuror la Parchetul Judeţean Neamţ şi apoi notar, se stingea din viaţă subit, în doar două luni, după o afecţiune care a avut o evoluţie fulminantă.