Președintele Macron a anunțat o nouă carantină națională: Deschidem Franţa de la mijlocul lunii mai

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a adresat cetăţenilor miercuri seară şi a anunţat carantină naţională timp de o lună, solicitându-le să se mobilizeze în luna aprilie pentru a lupta cu pandemia. El a promis că va "deschide Franţa de la mijlocul lunii mai".

Președintele Macron a anunțat o nouă carantină națională: Deschidem Franţa de la mijlocul lunii mai

Printre măsurile anunţate se numără: închiderea şcolilor începând de luni, pentru trei sau patru săptămâni. Toate unităţile şcolare vor avea o săptămână de cursuri online, începânde luni, a anunţat Macron. Apoi, elevii din trei zone vor fi în vacanţă timp de 15 zile. Cursurile vor reîncepe în 26 aprilie, fizic creşele şi învăţământul primar, iar la distanţă - liceenii şi studenţii.

"Părinţii care trebuie să aibă grijă de copiii lor şi nu pot lucra de acasă vor avea drept la şomaj parţial", a mai precizat Macron.

Restricţiile care intră în vigoare sâmbătă vor dura o lună. Măsurile de carantinare vor fi extinse în mai multe părţi din ţară.

Preşedintele francez a anunţat: "Voi reveni cu o agendă pentru redeschidere. De la mijlocul lunii mai vom începe să redeschidem unele spaţii de cultură. Vom autoriza fără condiţii deschiderea teraselor şi vom construi, între mijlocul lui mai şi începutul verii, un calendar de redeschidere progresivă pentru cultură, sport, timp liber, evenimente, cafenele şi restaurante".