Poliția din Italia a transportat un rinichi pentru un transplant în timp record pe o distanță de 500 de kilometri

Cu ajutorul unui Lamborghini, Poliţia Italiană a transportat un rinichi într-un timp record pentru a salva viaţa unui pacient.

Poliția din Italia a transportat un rinichi pentru un transplant în timp record pe o distanță de 500 de kilometri

Poliţia Italiană a transportat un rinichi în puţin peste două ore între Padova şi Roma, oraşe situate la 500 de kilometri distanţă între ele.

Provocarea a fost posibilă datorită unui Lamborghini Huracan folosit intenţionat pentru transportul de organe în regim de urgenţă.

Potrivit Poliţiei Italiene, agenţii implicaţi în această misiune au condus cu o viteză medie de 230 de kilometri pe oră, salvând astfel viaţa unui pacient operat în acel moment la Policlinica Gemelli. „Pentru a salva o viaţă, nu ai nevoie de superputeri.

Solidaritatea, tehnologia şi eficienţa pot fi la rândul lor de ajutor”, a scris Poliţia Italiană pe pagina sa de Twitter.