Peste 1500 de posturi au fost scoase la concurs de Poliția Penitenciară - Salarii și beneficii

Peste 1500 de posturi scoase la concurs de Poliţia Penitenciară. Cât câştigă un debutant şi ce alte beneficii mai are.

Peste 1500 de posturi au fost scoase la concurs de Poliția Penitenciară - Salarii și beneficii

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare a anunţat, miercuri seară, că peste 1500 de posturi se scot la concurs în sistem, după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru deblocarea posturilor. Şapte sute dintre acestea sunt posturi de execuţie disponibile în operativ.

”Astăzi Preşedintele României a promulgat prin decret Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, act normativ prin care posturile vacanţe din Poliţia Penitenciară sunt deblocate. Este adevărat că la acest moment avem aproximativ 4.500 de posturi vacate în sistemul penitenciar, însă dintre acestea doar pentru 1.527 avem finanţare”, a transmis, miercuri seară, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că aceste 1.527 de posturi reprezintă un total al procedurilor de ocupare prin concurs pentru posturi de execuţie (1.398 de posturi), pentru posturi de conducere (25), respectiv pentru trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor – „sesiune unică anuală” (129).

”ANP a tăiat cam 25% din propunerile făcute de unităţi întrucât se depăşea anvelopa bugetară disponibilă. Urmează publicarea în Monitorul Oficial a legii care deschide calea concursurilor şi imediat după aceasta se vor publică anunţurile de concurs. Până la acel moment sperăm să avem finalizată sesiunea de schimbări. Sesiunea de mutări care urmează, nu va încurca primele etape ale procedurilor de concurs. Aşa cum am anunţat din timp, vom avea un ultim trimestru al celebrului an 2020, fulminant. Sperăm să putem fizic să ducem la sfârşit provocarea, astfel încât la final să reuşim să depăşim pragul de 13.500 posturi ocupate în Poliţia Penitenciară”, au mai transmis sindicaliştii.

Aceştia anunţă că în scurt timp vor fi disponibile informaţii despre posturile care se scot la concurs.

„Un agent de penitenciare debutant câştigă undeva la 3.000 de lei, inclusiv acea normă de hrană pe care o primesc toţi angajaţii din sistemul penitenciar şi din zona de ordine publică. Pe lângă asta, beneficiază de decontul pentru transport şi chirie!, spune Sorin Dumitraşcu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (PL-x 510/08.09.2020)