O poliţistă din Franța a fost înjunghiată mortal de un cetățean tunisian, chiar la intrarea în secția de Poliție

O poliţistă a decedat vineri după ce a fost înjunghiată la intrarea într-o secţie de poliţie din Rambouillet, oraş francez situat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Paris, informează AFP şi Reuters.

O poliţistă din Franța a fost înjunghiată mortal de un cetățean tunisian, chiar la intrarea în secția de Poliție

Actualizare: Ancheta a fost preluată de procurorii antitero și tratează incidentul ca unul terorist. Martorii au povestit că bărbatul se plimba cu telefonul în mână în fața secției de poliție, așteptând momentul atacului. 

Atacatorul a fost arestat, dar a murit ulterior din cauza rănilor provocate de gloanţele trase de poliţişti, a relatat postul de televiziune BFM.

Poliţia a menţionat că atacatorul a decedat, fiind atins de gloanţele trase de un singur ofiţer de poliţie. Este vorba despre un cetăţean tunisian, în vârstă de 36 de ani, necunoscut serviciilor de poliţie şi de informaţii teritoriale, aflat legal pe teritoriul francez.

Faptele s-au produs în jurul orei 12:20. Poliţista a decedat la locul atacului, în pofida intervenţiei serviciilor de urgenţă, ea suferind o rană gravă la gât.

Motivele atacului nu sunt deocamdată clare.

Premierul Jean Castex urmează să se deplaseze la locul atacului de la Rambouillet, oraş cu 26.000 de locuitori, mulţi dintre ei având locuri de muncă în Paris, potrivit purtătorului de cuvânt al executivului francez, Gabriel Attal.

Ministrul de interne francez, Gerald Darmanin, anunţase la rândul său că va merge la Rambouillet.