Nouă persoane au murit și opt sunt în stare gravă după ce o clădire s-a prăbușit peste un autobuz, în Coreea de Sud

Nouă oameni au murit, iar alţi opt au fost grav răniţi după ce o clădire s-a prăbuşit peste un autobuz. Accidentul a avut loc în Coreea de Sud, în timp ce imobilul de cinci etaje era demolat.

Nouă persoane au murit și opt sunt în stare gravă după ce o clădire s-a prăbușit peste un autobuz, în Coreea de Sud

În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se vede cum autobuzul cu călători se opreşte în staţie, iar în clipa următoare clădirea se prăbuşeşte în stradă. La scurt timp au ajuns şi au reuşit să recupereze opt oameni de sub dărâmături.

Pentru nouă dintre ei, însă, nu s-a mai putut face nimic. Salvatorii caută prin grămezile de fiare şi moloz şi alte persoane date dispărute.

Martorii povestesc că în urma prăbușirii clădirii, „pământul s-a cutremurat”. „Nu mai vedeam clar strada, de parcă era învăluită în ceață. Din imaginile de pe camerele de supraveghere am aflat că o clădire s-a prăbușit peste autobuzul”, în care se aflau 17 pasageri.