Nouă combatanți sireni au fost uciși într-un raid aerian la Palmyra

Nouă combataţi din cadrul unor facţiuni loiale regimului sirian al lui Bashar al-Assad au fost ucişi în raiduri israeliene, luni seara, vizând regiunea Palmyra, în centrul Siriei, a anunţat marţi Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR), relatează AFP.

Nouă combatanți sireni au fost uciși într-un raid aerian la Palmyra

 

Baterii antiaeriene au doborât rachete trase de aviaţia israeliană asupra regiunii Palmyra (centru), potrivit agenţiei oficiale siriene de presă Sana.

O purtătoare de cuvânt a armatei israeliene, contactată de AFP la Ierusalim, a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la aceste acuzaţii.

”Rachete israeliene au ţintit grupări loiale regimului şi Iranului şi au ucis trei sirieni şi şase străini”, a declarat pentru AFP directorul SOHR Rami Abdel Rahman, fără să fie în măsură să stabilească naţionalitatea ”străinilor”.

Rachetele au vizat ”posturi militare aparţinând miliţiilor iraniene în deşertul din Palmyra”, potrivit SOHR.

De la începutul războiului, în 2011, în Siria vecină, Israelul a procedat la atacuri aeriene în această ţară, vizând forţe ale regimului de la Damasc, dar şi forţe aparţinând aliailor săi - Iranul şi gruparea şiită libaneză Hezbollah, inamicii statului evreu.

Raiduri asemănătoare au avut loc la 31 martie, în provincia Homs, în care se află Palmyra.

Israelul, care îşi confirmă rareori operaţiunile în Siria, subliniază că nu va lăsa Siria să devină un capăt de pod al Teheranului.