Ministrul Muncii - Nu se taie salariile, dar se va umbla la sistemul de acoperire din bani publici și se va face verificarea unor sporuri

Salariile nu se taie, dar se va umbla la sistemul de acoperire echitabila a acelor platiti din bani publici, a anuntat, joi seara, ministrul Muncii, Raluca Turcan, subliniind, in acest sens, ca se face o verificare a justetei unor sporuri.

Ministrul Muncii - Nu se taie salariile, dar se va umbla la sistemul de acoperire din bani publici și se va face verificarea unor sporuri

"Una este sa te referi la nivelul de salarizare si una este ce se adauga in plus la salarizarea din sistemul public. Este foarte posibil ca, echilibrand acest sistem de sporuri, unii care beneficiau de spor, nu stiu, de antena, intr-un loc unde nu au nicio treaba cu antena sa nu mai beneficieze de acel spor. Dar nu se taie salariile. Se umbla la sistemul de acoperire echitabila a celor platiti din bani publici. (...) Facem o verificare a justetei unor sporuri", a explicat ministrul Muncii, intrebata daca se va face o reducere a veniturilor si vor fi taiate sporuri.

Ministrul Muncii a semnalat ca in momentul de fata este haos in privinta salarizarii bugetare, deoarece nu se mai respecta niciun principiu din lege.

"In momentul de fata, din 2017, suntem pe o lege in sistemul public de salarizare care se cheama Legea salarizarii unitare, dar care numai unitara nu este, intrucat din momentul in care a intrat in aplicare s-au creat disproportii si inechitati atat de mari incat avem si nemultumire si distorsiuni care nu isi au local. Dau cateva exemple. In primul rand legea este gandita pe grupe ocupationale, in care unii au fost crescuti mai repede.

In categoria celor care au crescut exista activitati similare altor categorii ocupationale si, in momentul in care au crescut acestia, cei din alte categorii au dat in judecata statul, invocand echitate de salarizare si in felul acesta am ajuns la procese in instanta, castigate, cu drepturi care trebuie platite.

Deci, practic, este un haos in momentul de fata in privinta salarizarii bugetare, pentru ca nu se mai respecta niciun principiu din acea lege. La inceput de mandat am solicitat o evaluare a tuturor acestor inechitati, sa vedem unde s-au produs distorsiunile si sa incercam sa corectam si legea salarizarii unitare. Nimeni nu isi propune sa taie venituri. Aceasta este o tema inventata, propagata in perioada de campanie electorala, si s-a dovedit a fi neadevarat. Nu ne dorim sa taiem niciun venit", a punctat Raluca Turcan.

Premierul Florin Citu a declarat joi ca Executivul analizeaza, in vederea elaborarii proiectului de buget pentru 2021, situatia sporurilor acordate in sectorul public pentru a vedea care dintre ele se justifica. El a informat, totodata, ca se are in vedere modificarea Legii salarizarii pentru a elimina inechitatile din sistemul public.

"Ne uitam la toate sporurile in sectorul public pentru bugetul din 2021 sa vedem care dintre ele se justifica sau nu si ne uitam la tot sistemul de salarizare. In acelasi timp, pentru 2021, vom veni cu o lege a salarizarii care sa elimine din inechitati. Asa cum a fost facuta, Legea salarizarii in 2017 promitea acest lucru. Dupa aceea, au aparut tot felul de exceptii si, de fapt, tineti minte, primul lucru care s-a spus a fost ca presedintele Romaniei are cel mai mare salariu si (...) nu mai este asa. Au aparut tot felul de exceptii si trebuie corectate", a afirmat Citu, la Radio Guerrilla, intrebat despre sporurile de 30% acordate angajatilor din Prefecturi in contextul epidemiei de COVID-19.