Ministrul Muncii: Angajații care lucrează la recalcularea pensiilor vor fi recompensați

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, spune că angajații caselor de pensii care lucrează la recalcularea dosarelor de pensii vor primi stimulente, această activitate urmând să fie accelerată și cu suplimentări temporare de personal.

Ministrul Muncii: Angajații care lucrează la recalcularea pensiilor vor fi recompensați
"Toți cei implicați știu deja că lucrăm la o serie de măsuri care să permită continuarea accelerată a acestei activități în perioada următoare prin suplimentarea de personal (pe perioadă determinată) și stimulente pentru cei care și-au dublat practic activitatea. Am comunicat astăzi colegilor din Casa de Pensii Sibiu intenția noastră de a finaliza actul normativ referitor la recrutarea de personal și acordarea de stimulente în cel mai scurt timp posibil", a scris sâmbătă Turcan pe Facebook.
"În felul acesta pregătim cadrul legal pentru absorbția banilor din PNRR pentru reforma sistemului de pensii, reformă care pe lângă recalculare, digitalizare și dotare cu echipamente cuprinde și această componentă de sprijin pentru structurile actuale implicate în acest proces fără precedent. Urmează să avem consultări cu instituții partenere precum Ministerul Finanțelor, astfel încât să prezentăm o variantă care să respecte toate rigorile", a explicat ministrul Muncii.
"Ne-am asumat evaluarea tuturor dosarelor de pensii din România și facem acest lucru în paralel cu procesarea dosarelor actuale ale românilor care se pensionează. Este un proces complex, dar absolut necesar, unul în care sunt deja implicate resurse considerabile.
Calendarul nostru ține cont atât de numărul de dosare rămase de evaluat, cât și de gradul de complexitate al acestora - am evaluat deja peste 230.000 de dosare, dar vor urma dosare de mare complexitate, cu elemente diferite de contributivitate", a mai spus Raluca Turcan.