Ministrul Finanțelor: Sporurile bugetarilor sunt apăsătoare, trebuie tăiate

Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, s-a aflat în direct la Antena 3 unde a fost întrebat de jurnalistul Radu Tudor de ce trebuie tăiate sporurile bugetarilor și dacă sunt ”chiar așa de apăsătoare pe bugetul de stat”.

Ministrul Finanțelor: Sporurile bugetarilor sunt apăsătoare, trebuie tăiate

”Sunt apăsătoare. Cuantumul sporurilor este mare, dar sporurile sunt corelate cu salarizarea. Deci analizele trebuie făcute în paralel și, în acest moment, la Ministerul Muncii, această analiză este făcută pentru că sunt locuri în care sporuri mari compensează salarii mai mici, mult mai mici decât respectivii oameni ar fi vrut. Ca atare, analiza trebuie făcută integrat, atât pe salarii, cât și pe sporuri și văzut exact care este cuantumul sporurilor sau care sporuri intră în salarii și așa mai departe. Așteptăm evident contribuția Ministerului Muncii care lucrează de aproape o lună de zile la această analiză să vedem care va fi viziunea și care va fi macheta. Costurile sunt mari, dar deciziile pe care le vom lua se bazează pe aceste analize”, a declarat Alexandru Nazare.