Minerii opresc protestele după ce ministrul Muncii le-a promis plata drepturilor salariale restante

Ministrul Muncii și reprezentanții minerilor care protestează în Valea Jiului au ajuns la o înțelegere. Salariile restante și alte drepturi salariale vor fi plătite pe 25 și 26 februarie, a anunțat Raluca Turcan.

Minerii opresc protestele după ce ministrul Muncii le-a promis plata drepturilor salariale restante

Vom aloca bani în trei tranșe drepturile salariale restante după cum urmează. Plata salariilor pe trei luni, plata salariile compensatorii pentru angajații care intră în pensie și, de asemenea, pentru asigurarea transportului în și spre locul de muncă precum și tichetele de masă. În același timp, în prima tranșă vom acorda și bani pentru plata subvenției de căldură. Practic, împreună cu reprezentanții minerilor am stabilit ca aceste plăți în trei tranșe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 și 27 minerii să poată încasa drepturile salariale restante și o parte dintre beneficiile restante cum sunt tichetele de masă și banii de transport. Un alt mare avantaj este că toată compania energetică Hunedoara capătă un răgaz de trei luni prin care să se reorganizase și să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcționarea pe termen lung, a spus ministrul Muncii. 

Raluca Turcan le-a cerut celor 70 de mineri blocați în mină să iasă la suprafață: Îmi exprim speranța ca prin soluțiile identificate astăzi, minerii să înceteze greva, să iasă la suparafața, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei. 

Reprezentanții minerilor au declarat că sunt mulțumiți de cele obținute în urma discuțiilor și au anunțat că protestul trebuie să se încheie. Marți vor avea loc noi discuții cu ministrul Energiei și cu președintele Consiliului Județean Hunedoara pentru a se stabili viitorul minelor și al termocentralei Mintia.