Mesajul președintelui Iohannis, de Ziua Rezervistului Militar: Sunteţi esenţiali pentru a încuraja tinerele generaţii să se alăture instituţiilor din sistemul naţional de securitate

Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Rezervistului Miliar. Preşedintele s-a adresat direct rezerviştilor miliatari şi le-a mulţumit acestora pentru . Potrivit preşedintelui, aceştia sunt „esenţiali pentru a încuraja” generaţiile tinere să se alăture instituţiilor din sistemul de securitate.

Mesajul președintelui Iohannis, de Ziua Rezervistului Militar: Sunteţi esenţiali pentru a încuraja tinerele generaţii să se alăture instituţiilor din sistemul naţional de securitate

„În fiecare an, cu prilejul Zilei Rezervistului Militar, gândurile noastre de apreciere şi respect se îndreaptă către toţi compatrioţii noştri care şi-au pus întreaga activitate în slujba servirii Patriei, îndeplinind sarcinile specifice serviciului militar la cele mai înalte standarde de profesionalism”, a transmis, luni, preşedintele. Klaus Iohannis.  

Preşedintele s-a adresat direct rezerviştilor despre care spune că sunt esenţiali pentru încurajarea tinerilor să se alătura instituţiilor din sistemul naţional de securitate. 

„Dragi rezervişti militari,

Prin competenţă, spirit de sacrificiu şi loialitate, aţi contribuit la prestigiul instituţiilor publice cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării ţării.

Vă bucuraţi în continuare de o admiraţie publică considerabilă şi, tocmai de aceea, sunteţi esenţiali pentru a încuraja, din postura în care vă aflaţi acum, tinerele generaţii să se alăture instituţiilor din sistemul naţional de securitate.

Doar cei care au trăit deja ca militari activi pot reda cu fidelitate tinerilor care doresc să îmbrăţişeze cariera de militar modul în care, alături de camarazii lor, vor experimenta un nivel unic de provocare şi dezvoltare personală.

În acelaşi timp, servindu-le drept model, le puteţi insufla valori şi principii sănătoase de viaţă, precum încredere, respect, devotament, demnitate, onoare, disciplină, profesionalism şi solidaritate”, a mai transmis şeful statului. 

Klaus Iohannis a mai felicitat rezerviştii pentru ”schimbările pozitive” pe care le-au făcut acolo unde şi-au esfăşurat activitatea.

„Vă felicit pentru schimbările pozitive pe care le-aţi făcut acolo unde v-aţi desfăşurat activitatea şi vă mulţumesc pentru că, în ciuda rigorilor şi încercărilor inerente serviciului militar, nu aţi ezitat să faceţi sacrificii şi să rămâneţi în slujba ţării, promovând valorile naţionale şi tradiţiile militare. Vă doresc multă sănătate, bucurii şi împliniri alături de familii! La mulţi ani”, a mai transmis preşedintele.