Marcel Vela a anunțat decesul unui fost subsecretar de stat în MAI - Dan Stan era în prezent vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin

Ministrul de Interne anunță dispariția prematură a unuia dintre cei mai respectați politicieni liberali din țară. Este vorba de avocatul Dan Stan, fost subsecretar de stat în MAI și în prezent vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin. El a fost răpus de COVID-19, susține Marcel Vela.

Marcel Vela a anunțat decesul unui fost subsecretar de stat în MAI - Dan Stan era în prezent vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin

Ministrul de Interne afirmă că Dan Stan fusese diagnosticat cu noul coronavirus și, din păcate, a pierdut lupta cu boala nemiloasă.

Marcel Vela: „Am încercat să facem o lume mai bună”

Avocatul Dan Stan, un profesionist desăvârşit, liberal şi prieten vechi, un caracter deosebit, de o corectitudine rară, un OM care a fost mereu aproape de oameni şi nevoile lor a plecat… Subsecretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne, a fost alături de mine în toate momentele grele, în special în gestionarea Stării de Urgenţă. Am încercat, împreună, să facem o lume mai bună, mai sănătoasă şi să salvăm cât mai multe vieţi.

Actual vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, el s-a întors în octombrie acasă, ca să fie alături de noul preşedinte al CJ, cu dorinţa şi speranţa de a face din Caraş-Severin un judeţ mai bun. SARS- CoV-2, acest inamic, virus pervers şi invizibil, s-a răzbunat! După o lungă suferinţă, inima sa mare, dar obosită, a cedat în această dimineaţă, la ora 4.30, la spitalul de boli infecţioase din Timişoara. Dan nu mai este printre noi! Camarade drag, mergi în pace printre îngeri, către Rai! Dumnezeu să te odihnească!”, a scris Marcel Vela, într-un mesaj postat duminică pe Facebook.