MAE - Noi reguli de intrare în Portugalia începând cu 1 februarie

Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile portugheze au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Portugheze, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri se aplică începând cu data de 31 ianuarie, ora 00:00.

MAE - Noi reguli de intrare în Portugalia începând cu 1 februarie

”Conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile portugheze, toate persoanele care călătoresc în Republica Portugheză, pe cale aeriană, din state membre UE sau asociate Spaţiului Schengen care înregistrează o incidenţă a cazurilor între 150 şi 500 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile (categorie în care se află şi România), trebuie să prezinte un test molecular (tip RT-PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior îmbarcării. Totodată, în cazul acestor categorii de persoane, autorităţile portugheze recomandă efectuarea doar a călătoriilor care sunt esenţiale”, transmite MAE.

De asemenea, începând cu aceeaşi dată:

- este interzisă circulaţia rutieră la frontiera terestră, indiferent de tipul vehiculului, cu excepţia transportului internaţional de marfă, transportului de lucrători transfrontalieri şi a circulaţiei vehiculelor de ambulanţă, descarcerare şi a serviciului de urgenţă;

- sunt suspendate circulaţia feroviară (cu excepţia transportului de marfă) şi transportul fluvial între Republica Portugheză şi Regatul Spaniei;

- a fost reintrodus controlul la frontierele terestre şi fluviale. 

Măsurile privind limitarea circulaţiei la frontierele terestre şi fluviale cu Regatul Spaniei nu se aplică în următoarele cazuri:

- intrarea cetăţenilor portughezi şi a deţinătorilor de autorizaţii de rezidenţă în Republica Portugheză;

- deplasarea persoanelor nerezidente în Republica Portugheză pentru scopuri strict esenţiale (spre exemplu: activităţi profesionale realizate în cadrul unor activităţi cu caracter internaţional, transporturi de marfă, deplasări în scopuri umanitare, deplasări în scopul transportului de lucrători transfrontalieri şi a lucrătorilor sezonieri, cu contract de muncă dovedit corespunzător);

- ieşirea persoanelor rezidente în alte state.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351 21 396 6463, +351 21 396 0866, +351 21 397 2648, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice la Lisabona: +351 927 411 628. MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate, inclusiv prin consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51925 şi http://lisabona.mae.ro/.