Lecție despre putere și voință: Povestea lui Vasile din Călărași

Un cetățean fără picioare și fără toate degetele la mâini... își tencuiește singur casa! Nu-și îneacă amarul, nu cerșește milă. Muncește chiar și cu ziua, pentru alții, când găsește lucrări pe care handicapul îi permite să le facă. Este o poveste reală și actuală, din Bărăgan. Și poate fi exemplul că voința învinge, uneori, sărăcia și prejudecățile și destinul, deopotrivă.

Lecție despre putere și voință: Povestea lui Vasile din Călărași

Vasile Alexandru:Încerc să dau a doua mână de ăsta! Că până la urmă, când s-o putea, să-i dau cu lavabilă!
Reporter: N-ați mai găsit ajutoare, nimic?
Vasile Alexandru:Pentru astea?
Reporter: Da!
Vasile Alexandru:Ajutoarele care le-aș putea chema... mi-au făcut numai belele, când mi-au făcut. Și prefer să mă chinui eu singur, decât să mai chem! Nu mai am încredere!

Vasile trăiește în comuna Alexandru Odobescu, din Călărași. La 37 de ani, s-a trezit sărac, bolnav și fără picioare. Și le-a pierdut pe rând, din cauza unei boli lipsită de leac, laolaltă cu două degete de la o mână. Năpasta i-a sufocat idealurile, dar
... nu și speranța! Printre lacrimi și durere, a învățat să lucreze, să se întrețină și... să nu devină o povară.

Vasile Alexandru: Când oi pleca din lumea asta, nu vreau să plec ca... Să fi făcut umbră degeaba pământului! Vreau să rămână ceva în urma mea. Cine trece pe stradă, să zică: aici a făcut băiatul ăla care n-avea picioare!

S-a apucat să-și renoveze casa. Se chinuie s-o tencuiască, s-o zugrăvească și s-o dea cadou de nuntă unui nepot care-și va întemeia o familie.

Vasile Alexandru: Îmi calculez ca să ajung la ăsta, mă pun aici, mă dau înapoi și apoi mă dau jos. Ușor, frumos, din el mă dau jos, ca să fac ce trebuie! Aici îmi fac materialul, mi-l pregătesc! Am tot ce-mi trebuie. Mi le pun, apoi, pe masă. Și după masă mă orientez cum. Dacă e nevoie, masa o împing așa! E bine c-o am.

Rețeta de lucru a lui Vasile nu-i simplă, nici dacă o privești... doar explicată. În ansamblu este însă o lecție de viață, din care fiecare pricepe ce vrea... dacă vrea.

Vasile Alexandru: Pentru mine s-a dus muntele și marea! Muntele îl văd la televizor, marea la fel... Fericirea, pentru mine, este... în fiecare dimineață când mă scol, să pot să zic, când deschid ochii, Doamne bine că m-ai trezit și-n dimineața asta! Și toată ziua mă gândesc ce-am de făcut! Nu mai am picioare, dar mi-a dat putere să mă folosesc de mâini. Deci, cu alte cuvinte, nu m-a lăsat de izbeliște.