Moartea lui Kobe Bryant - S-a aflat cauza prăbușirii elicopterului în care se afla starul NBA

Pilotul elicopterului care s-a prabusit anul trecut in sudul Californiei, accident in urma caruia si-au pierdut viata Kobe Bryant, fiica lui, Gianna, de 13 ani, si alti sase pasageri, a comis o eroare importanta zburand prin norii grosi, care au ajuns sa-l dezorienteze, au declarat, marti, oficiali de securitate aeriana din SUA, in timpul unei audieri care a avut ca scop identificarea cauzelor probabile ale accidentului, informeaza AP.

Moartea lui Kobe Bryant - S-a aflat cauza prăbușirii elicopterului în care se afla starul NBA

Pilotul Ara Zobayan a incalcat standardele federale care ii cereau sa poata vedea unde se indreapta, au spus membrii Comitetului National pentru Siguranta in Transporturi (NTSB). Zobayan a fost printre cele noua persoane ucise in accident.

Pilotul a devenit dezorientat spatial in norii grosi, o afectiune care li se poate intampla pilotilor in conditii de vizibilitate redusa, atunci cand acestia nu isi pot da seama unde este solul sau discerne in ce directie opereaza o aeronava, au spus membrii consiliului.



Chiar inainte de prabusirea din 26 ianuarie 2020, Zobayan le-a spus controlorilor de zbor ca elicopterul urca si ca aproape a trecut de plafonul de nori. Anchetatorii NTSB au spus insa ca elicopterul Sikorsky S-76 vira de fapt si incepea sa coboare cu o viteza crescanda.

Intre 2010 si 2019 au avut loc 184 de accidente ale unor aparate de zbor care au implicat dezorientarea spatiala, inclusiv 20 de accidente mortale de elicopter, a precizat NTSB.

Nu a existat niciun semn de defectiune mecanica si se crede ca prabusirea a fost un accident, a declarat anterior NTSB. Elicopterul nu dispunea de "cutii neagre", care nu erau necesare.

Probleme cu orientarea

In ultimul an, expertii au speculat ca prabusirea ar putea duce la necesitatea instalarii pe elicoptere a unor sisteme de avertizare a apropierii de obstacole, Terrain Awareness and Warning Systems, dispozitive care semnalizeaza atunci cand aeronavele sunt in pericol de prabusire.

Aparatul in care zbura Bryant nu avea sistemul pe care NTSB l-a recomandat ca fiind obligatoriu pentru elicoptere.

FAA, administratia federala in aviatie, il cere doar pentru ambulantele aeriene. Cu toate acestea, investigatorul NTSB Bill English a declarat, marti ca sistemul nu ar fi fost de ajutor in scenariul in care elicopterul lui Bryant s-a prabusit. Terenul deluros, combinat cu dezorientarea spatiala a pilotului in nori ar fi fost "un factor confuz", a spus English. "

"Pilotul nu stie care este drumul in sus", a afirmat English.

Anchetatorii federali au spus ca Zobayan, un pilot cu experienta care a zburat de multe ori cu Bryant, poate ca a "perceput gresit" unghiurile in care cobora si vira, situatie care poate aparea atunci cand pilotii se dezorienteaza in vizibilitate redusa.

Anchetatorii il considera, de asemenea, vinovat pe Zobayan pentru ca a virat la stanga in loc sa urce drept, in timp ce incerca sa iasa din vremea rea.

In urma cu un an, Bryant, Gianna si alti sase pasageri zburau din Orange County la un turneu de baschet pentru tineret la Academia Mamba Sports din Ventura County, cand elicopterul a intalnit ceata groasa in San Fernando Valley, la nord de Los Angeles.

Aparatul a zburat mai intai de-a lungul unei autostrazi, inainte ca pilotul sa le spuna controlorilor ca vrea sa urce deasupra norilor pentru a avea mai multa vizibilitate. In schimb, elicopterul a luat viteza si s-a prabusit pe dealurile din Calabasas.