Kim Kardashian divorțează de Kanye West

Kim Kardashian a depus actele pentru a divorţa de Kanye West după aproape şapte ani de căsnicie, conform presei americane.

Kim Kardashian divorțează de Kanye West

Informaţia a fost anunţată pentru prima dată de către site-ul TMZ, venind după luni de zvonuri despre problemele avute de cei doi în căsnicie.   

Kim Kardashian, în vârstă de 40 de ani, a făcut demersul legal şi cere custodia celor patru copii. Nici ea, nici Kanye West nu au comentat public această informaţie, informează BBC.  

Kim Kardashian a devenit celebră în 2007, când a participat la un reality show despre familia ei.

„Keeping up with the Kardashians” a rămas unul dintre cele mai populare seriale ale genului. Ultimul sezon al show-ului va fi difuzat anul viitor. Kim Kardashian a avut apoi succes şi în afaceri, în diverse domenii, de la o aplicaţie pentru telefoane până la cosmetice. Revista „Forbes” îi estimează averea persoanlă la 780 de milioane de dolari.  

Kanye West a fost timp de peste 15 ani el a fost una dintre cele mai mari vedete ale muzicii rap. După ce l-a sprijinit preşedinte Donald Trump, rapperul şi-a anunţat anul trecut candidatura pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite, un demers încheiat în eşec.  

Kim Kardashian şi Kanye West au avut primul copil, o fată, North, în 2013. S-au căsătorit apoi în 2014 şi au mai avut încă trei copii: Saint, Chicago şi Psalm. Potrivit TMZ, divorţul ar urma să fie unul  amical, Kanye West fiind de acord ca partenera sa din ultimii şapte ani să păstreze custodia copiilor.