Încă un angajat TVR a fost confirmat cu COVID-19

Un angajat al TVR a fost confirmat cu coronavirus. În urma infectării acestuia, conducerea a dispus de urgenţă măsuri şi a institui reguli noi pentru toţi angajaţii instituţiei.

Încă un angajat TVR a fost confirmat cu COVID-19

Spaţiile în care s-a aflat angajatul au fost dezinfectată, iar lista contacţilor direcţi a fost întocmită şi inclusă în programarea pentru testare.

La finalul săptămânii trecute un alt angajat a fost confirmat cu coronavirus, fiind angajat al departamentelor de ştiri, din zona tehnica. Acesta nu are legătură cu noul caz, a specificat instituţia.

"Conducerea TVR a dispus sporirea măsurilor în astfel de cazuri: dezinfecţii atât în spaţiile în care s-a aflat persoana respectivă cât şi în mai multe încăperi şi asigurarea suplimentară a unor materiale de protecţie.

Lista contacţilor direcţi cu persoana depistată pozitiv a fost întocmită şi va fi inclusă în programarea pentru testare.

Facem precizarea că acesta şi cel depistat pozitiv săptămâna trecută, sunt două cazuri fără legătură unul cu celălalt. Este doar o evoluție normală în condițiile unei transmisii comunitare extinse.

Regulile de protecţie ce trebuie respectate de angajaţii TVR sunt următoarele :

• Purtaţi mască facială, având acoperite atât gura cât şi nasul. Masca se schimbă la 4 ore sau când se umezeşte;

• Păstraţi o distanţă de cel puţin 1,5 - 2 metri între dumneavoastră şi ceilalţi colegi;

• Nu staţi în grupuri mai mari de 3-4 persoane.

• Nu vă atingeţi faţa, gura şi nasul cu mâinile neigienizate;

• Respectaţi cu stricteţe igiena personală (spălatul pe mâini cu apă şi săpun, pentru cel puţin 20 de secunde);

• Măsurarea temperaturii este obligatorie la intrarea în instituţie;

• Anunţaţi telefonic Cabinetul Medical SRTv şi medicul de familie apariţia oricărui simptom de boală (creşterea temperaturii peste 37,3, frison, astenie, tuse uscată, pierderea bruscă a gustului şi mirosului)", anunț TVR.