Împăcarea în cazul furturilor a fost eliminată

Astăzi, pe ordinea de zi a Camerei Deputaților a fost adoptat cu unanimitate de voturi, Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, una dintre completări vizând eliminarea posibilităţii împăcării în cazul infracţiunii de furt calificat.

Împăcarea în cazul furturilor a fost eliminată

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 231 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul eliminării posibilităţii  de împăcăre a părților în cazul săvârșirii infracţiunii prevăzute la art. 229 alin.(l), alin.(2) lit.b) şi c).

Posibilitatea de împacare a părților, în cazul infracțiunilor de furt, a reprezentat încă din anul 2014, de la modificarea Codului penal, una dintre problemele cu care s-au confruntat polițiștii, deoarece nu se mai putea realiza tragerea la răspundere penală a celor care comiteau  infracțiuni de furt și furt calificat, acestea fiind unele dintre cele mai comune infracțiuni înregistrate la nivelul unităților de poliție din țară, indiferent de valoarea prejudiciului cauzat, dar care generau un impact negativ asupra comunităților în care acest gen de fapte era comis, inducând în rândul cetățenilor de bună-credință o stare de temere.

Deși am luat atitudine și am semnalat aceste impedimente în realizarea procesului de combatere a infracțiunilor contra patrimoniului încă din anul 2017 când polițiștii din teritoriu au constatat că ajung să muncească în van, guvernanții noștri au reușit să aducă modificări codului penal, după mai bine de trei ani.

Perioadă în care, polițiștii din cadrul structurilor judiciare, după ce identificau autorii furturilor comise prin moduri de operare precum  furtul săvârşit într-un mijloc de transport în comun, în timpul nopţii, de o persoana mascată, deghizată sau travestită, furtul prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase; furtul săvârşit prin scoaterea din funcţiune a sistemului de alarmă ori de supraveghere, furtul săvârşit prin violare de domiciliu sau sediu profesional sau de către o persoana având asupra sa o armă, nu mai reușeau să angreneze răspunderea penală pentru faptele comise de aceștia întrucât se împăcau cu persoanele vătămate prin achitarea prejudiciilor cauzate.

Deși acești infractori, de regulă erau greu de prins, pentru probarea activității acestora, în cadrul procesului penal se investeau resurse umane, logistice și financiare costisitoare, prin sacrificiile polițiștilor, ca să nu mai vorbim de nopțile nedormite, erau identificați. Însă de fiecare dată se ajungea într-un cerc vicios în care constatam că eforturile colegilor noștri erau egale cu zero, deoarece intervenea împăcarea părților, hoții nemaiputând fi trași la răspundere penală, motiv pentru care nici măcar activitatea lor infracțională nu putea fi contabilizată în cazierul judiciar.

Astfel, în momentul de față putem considera că deși este un demers destul de lent și incomplet deoarece inclusiv în cazul infracțiunilor de înșelăciune care înregistrează o creștere alarmantă la nivel național, ar trebui eliminată posibilitatea împăcării părților,  noile modificări aduse codului penal, vor reprezenta un sprijin real în activitatea polițiștilor în ceea ce privește combaterea infracțiunilor de furt și totodată poate fi considerat un instrument care va contribui la protejarea proprietății publice și private.

Sursa: Sindicat Europol