Gestul impresionant făcut de un ofițer de poliție după ce două femei au fost prinse la furat într-un magazin

Un ofițer de poliție, chemat de reprezentanții unui magazin pentru un furt, a plătit produsele a două femei care ar fi sustras mai multe alimente. Cele două erau însoțite de doi copii, iar una dintre ele i-a spus omului legii că ceea ce luase era, de fapt, cina de Crăciun pentru cei mici. Incidentul a avut loc în Massachusetts, SUA.

Gestul impresionant făcut de un ofițer de poliție după ce două femei au fost prinse la furat într-un magazin

Potrivit CNN, ofițerul de poliție Matt Lima a fost chemat la un magazin alimentar pe 20 decembrie, după ce personalul de pază a descoperit că două cliente nu au scanat, respectiv nu au plătit tot ce aveau în sacoșele de cumpărături. 

Femeile, care aveau doi copii mici cu ele, au fost oprite în timp ce părăseau magazinul, a transmis poliția locală.

Agentul de poliție a luat-o deoparte pe una dintre femeile acuzate, astfel încât să poată vorbi despre ce s-a întâmplat fără ca cei mici să audă. Angajații magazinului au colaborat și s-au jucat cu cei doi copii pentru a le distrage atenția, astfel încât să nu știe ce se întâmplă.

"Femeia cu care am vorbit mi-a explicat că lucrează, dar cealaltă, mama celor doi copii, nu are serviciu și, în plus, ar avea și alte probleme în familie. Mi-a spus că ceea ce luase din magazin erau alimente pentru a găti o cină de Crăciun pentru copii", a declarat Lima.

"Am și eu două fete, cam de aceeași vârstă cu cei doi copii ai femeii, așa că m-a cam lovit puțin explicația", a mai spus polițistul.

Acesta a verificat ce anume au luat femeile fără să plătească și a constatat că erau doar produse alimentare, așa că a decis să le achite el. 

„Evident, această familie avea nevoie de ajutor. Nu-mi pot imagina că trebuie să merg la magazin și să nu-mi ajungă banii pentru cina de Crăciun pentru copii. (...) Au fost extrem de uimite de gestul meu, șocate chiar și mi-au mulțumit", a mai declarat Lima. 

Angajații magazinului au decis să nu depună plângere pentru furt, a anunțat poliția locală.

Bărbatul a cumpărat și un card cadou de 250 de dolari pentru femei, astfel încât acestea să poate cumpăra și alte alimente pentru cei doi copii.