Fotbalista Alice Cociuba a murit la doar 21 de ani după ce mașina în care se afla a fost distrusă de tren

Alice Cociuba, jucătoare de fotbal cu selecții la echipele de junioare ale României, precum și la prima reprezentativă, a murit în seara zilei de 24 decembrie, după ce mașina ei a fost lovită de tren, informează AradOn.

Fotbalista Alice Cociuba a murit la doar 21 de ani după ce mașina în care se afla a fost distrusă de tren

Accidentul s-a petrecut joi seară, când mașina condusă de tânăra de 21 de ani pe raza localității Ineu a fost acroșată de trenul Regio 160249 la o trecere la nivel cu calea ferată fără bariere.

În urma coliziunii, Alice Cociuba, aflată la volan, a fost rănită grav. În mașină se mai aflau trei persoane, încă o tânără de 22 de ani fiind rănită.

Alice Cobiuba a fost resuscitată de echipele de ambulanță care au intervenit la fața locului, însă după 45 de minute a fost pronunțat decesul.

“În această seară (joi, 24 decembrie- n.r.), în jurul orei 21.15, pe raza localității Ineu a avut loc un accident mortal. O tânară de 21 de ani, din Târnova, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Ineu, la o trecere la nivel cu calea ferata simplă, fără bariere, a fost acroșată de trenul Regio 160249, condus de un bărbat de 62 ani, din Arad, care se deplasa din direcția Arad-Gurahonț. În urma evenimentului rutier a fost rănită grav conducătoarea auto și ușor o altă tânără de 22 de ani, din Târnova, pasageră în autoturism. Conducătoarea auto a fost resuscitată aproximativ 45 minute, ulterior fiind declarat decesul. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor și cauzelor producerii accidentului rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.

Federația Română de Fotbal și Liga 1 Feminin au transmis un mesaj după dispariția jucătoarei Alice Cociuba.

Alice Cociuba (21 ani) a evoluat în ultimele 3 sezoane la formația arădeană Piroș Security Arad. În trecut, a mai jucat la echipele CS Ineu și CFR 1933 Timișoara. Tânara a evoluat și la echipele de junioare ale României, precum și la prima reprezentativă.