Doi români au înșelat Franța cu peste un milion de euro după ce au declarat 1200 de copii fictivi

Au declarat 1.200 de copii şi şi-au însuşit aproape 2 milioane de euro. Este metoda prin care două cupluri din Vaslui au reuşit să înşele statul francez. Întocmeau dosare false sau racolau femei pe care le plăteau să le facă jocul. Cei patru români au fost arestaţi anul trecut, dar doar o parte din pagubă a fost recuperată.

Doi români au înșelat Franța cu peste un milion de euro după ce au declarat 1200 de copii fictivi

Cele două cupluri, de loc din Vaslui, au pus la cale înşelătoria imediat ce au ajuns în Franţa.

Pentru a intra în evidenţele statului francez, femeile s-au declarat contractori independenți în sectorul recuperării metalelor și a deșeurilor, apoi au rămas rapid însărcinate şi au cerut alocaţii.

Cum în Franţa părinţii primesc o alocaţie care creşte în funcţie de numărul de copii, românii şi-au dat seama că sunt bani frumoşi şi uşor de obţinut, aşa că au pus la cale un plan.

Charles Prats, avocat: Vorbim de o reţea care a fost destructurată. Este vorba de două cupluri de români, care pe baza unor dosare false, au declarat 1.200 de sarcini fictive şi care au primit peste un milion de euro.

Iniţial, cele două cupluri racolau tinere pe care le plăteau cu câţiva euro să declare că sunt însărcinate. Mai apoi, ca să nu mai împartă banii cu nimeni, s-au folosit cărți de identitate și certificate de naștere românești false.

Charles Prats, avocat: Au început prin a face asta în nord şi apoi şi au ajuns să o facă şi în est, în apropiere de Strasbourg, unde au strâns câteva sute de mii de euro.

Chiar dacă au încercat să îşi piardă urma trecând dintr-o regiune în alta a Franţei, până la urmă autorităţile din Hexagon le-au luat urma. Cuplurile au fost arestate în aprilie anul trecut, iar o parte dintre bani au fost recuperaţi. O altă sumă a fost investită în proprietăţi din România.

În Franța, o familie cu doi copii primește circa 130 de euro pe lună, cu trei 300 de euro pe lună, iar apoi câte 150 de euro pentru fiecare copil.