DIICOT a efectuat noi arestări în dosarul grupărilor de crimă organizată din care făceau parte și doi polițiști

Încă un bărbat, arestat în dosarul grupărilor de crimă organizată din care ar fi făcut parte şi doi ofiţeri de poliţie

DIICOT a efectuat noi arestări în dosarul grupărilor de crimă organizată din care făceau parte și doi polițiști

Încă un bărbat a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor în dosarul grupărilor de crimă organizată din care ar fi făcut parte şi doi ofiţeri de poliţie. Anul trecut, suspectul, împreună cu alte persoane, ar fi lovit maşina victimei, scoţând-o de pe şosea, iar apoi i-ar fi aplicat acesteia nouă lovituri de cuţit şi cu alte obiecte dure.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus, în 11 noiembrie, reţinerea pentru 24 de ore a unui alt inculpat într-un dosar în care au avut loc percheziţii, la începutul lunii octombrie, la o grupare suspectată de comiterea a zeci de infracţiuni.  

Acesta a fost reţinut pentru constituire a unui grup infracţional organizat, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi distrugere.

"În fapt s-a reţinut că la data de 13.04.2019, pe raza judeţului Vrancea, în timp ce persoana vătămată pe care liderul grupării o considera vinovată de o agresiune comisă împotriva unuia dintre oamenii săi de bază conducea un autoturism înmatriculat în judeţul Vaslui, inculpatul împreună cu liderul grupării şi alţi doi membri ai acestuia, a acroşat autoturismul cu care se deplasa persoana vătămată, proiectându-l în afara carosabilului, după care, împreună cu membrii grupului i-au aplicat victimei nouă lovituri de cuţit, precum şi alte lovituri cu obiecte contondente, respectiv ţevi metalice, cu intenţia de a o ucide", arată DIICOT, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Conform sursei citate, în cauză, doi dintre ceilalţi participanţi la tentativa de omor sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, iar cel de-al treilea a fost condamnat definitiv, tot pentru comiterea, în 9 ianuarie 2020, a unei tentative de omor în circumstanţe la fel de violente şi prin utilizarea unor arme albe asupra unui alt inculpat cu trecut infracţional de notorietate în lumea interlopă şi cu care liderul grupării a avut anterior unele divergenţe.  

În urma percheziţiei domiciliare, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor: 5 telefoane mobile, un cuţit tip baionetă, cu două tăişuri şi un briceag.  

Joi, Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 7 Poliţie şi cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.  

Suportul tehnic a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.  

În acest dosar, procurorii DIICOT şi poliţiştii au făcut, în 1 octombrie, 30 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Vaslui şi Braşov la grupări de criminalitate organizată suspectate de comiterea a zeci de infracţiuni, între care tentativă de omor, camătă şi şantaj.

Doi ofiţeri de poliţie sunt cercetaţi pentru că făceau parte din grupările infracţionale, unul dintre ei, Robert Badea, fiind pus la dispoziţia unităţii încă din luna februarie.