De la euro, la parfumuri și porții de paste: mai mulți polițiști de la Rutieră anchetați de DNA

Un alt poliţist de la înmatriculări a primit 350 de euro și două parfumuri pentru un permis auto, în timp ce un altul are necazuri din cauza unei porţii de paste. Informaţiile apar în dosarul în care mai mulţi poliţişti de la Rutieră din Iaşi sunt anchetaţi de DNA după ce ar fi scutit şoferii unui restaurant de amenzi.

De la euro, la parfumuri și porții de paste: mai mulți polițiști de la Rutieră anchetați de DNA
Un poliţist de la Serviciul Înmatriculări din Iaşi este acuzat că a luat 350 de euro şi două parfumuri ca să intervină pe lângă examinatori pentru obţinerea unui permis auto. 
 
Poliţistul ar fi luat şpaga de la şoferul unui restaurant din Iaşi. În urma percheziţiei făcute de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la domiciliul poliţistului Felix Crengăniş au fost găsite două parfumuri, care ar fi fost date ca mită de către angajatul restaurantului, în schimbul cărora acesta din urmă ar fi reuşit să ia două categorii de permis. Parfumurile au fost puse ca valorând suma de 1.500 lei. 
 
„Inculpatul Crengăniş Felix Petru ar fi pretins şi primit de la o persoană, în două situaţii, suma de 350 de euro şi bunuri în valoare totală de aproximativ 1.500 lei, promiţându-i că va interveni pe lângă examinatori din cadrul Serviciului permise şi înmatriculări Iaşi, astfel încât persoana să promoveze proba practică a examenelor de obţinere a permisului auto categoria C şi ulterior examene pentru categoria E”, arată procurorii DNA Iaşi.
 
Potrivit Ziarului de Iaşi, personajul cheie în acest dosar este Andrei Hâncu, managerul restaurantului, care a avut telefoanele ascultate de către anchetatori. Acesta era sunat frecvent de către poliţişti pentru comenzi. 
 
Viorel Zaborilă, unul dintre poliţiştii cercetaţi în acest dosar, a dat o singură comandă de paste la acel restaurant şi, potrivit ultimelor informaţii, ar fi dovedit cu martori în faţa procurorilor că a achitat nota de plată şoferului de catering care a adus mâncarea. 
 
În acest dosar penal, patru poliţişti sunt cercetaţi penal pentru luare de mită, unul dintre ei, cel de la Serviciul de Înmatriculări fiind cercetat şi pentru trafic de influenţă. De asemenea, managerul restaurantului şi un şofer de aici sunt cercetaţi penal pentru dare de mită.